UNPR-Propunere de modificare a cadrului legal existent în vederea facilitării exercitării profesiei de medic în România pentru medicii rezidenți din state terțe (non UE)

În aceste momente de grea încercare pentru țara noastră, Președintele UNPR, Gabriel Oprea, împreună cu colegi specialiști în domeniu și în strânsă colaborare cu domnul Valentin Nae, Președinte UNPR București, au căutat soluții viabile pe problematica deficitului de personal medical din țara noastră.

După numeroase întâlniri între reprezentanții UNPR și specialiști din domeniul sănătății – Departamentul de Sănătate UNPR, s-au identificat deficiențe în cadrul legislativ actual. Aceștia supun atenției imposibilitatea exercitării profesiei de medic de către medicii rezidenți din state terțe, non UE, după finalizarea rezidențiatului în România, cu excepția situației în care sunt căsătoriți cu cetățeni români, cetățeni ai unui stat din Spațiul Economic European (SEE) sau ai Confederației Elvețiene, ori dacă au drept de ședere pe termen lung, respectiv au statutul de rezidenți permanenți în România.

Având în vedere estimările Ministerului Sănătății, potrivit cărora în ultimii 10 ani peste 43.000 de medici au plecat din România, țara noastră se confruntă cu o criză acută de personal în domeniul medical.

Ținând cont de impactul negativ asupra mediului sanitar, impact generat de deficitul de cadre medicale, în contextul SARS-CoV-2 și nu numai, vă rugăm să vă îndreptați atenția asupra necesității modificării cadrului legal astfel încât, tuturor medicilor rezidenți din state terțe, non-UE să li se faciliteze dreptul de a profesa pe teritoriul României.

Iata cum arata inainterea pe care au facut-o reprezentantii UNPR:

Subiect: Imposibilitatea exercitării profesiei de medic pentru medicii rezidenți din state terțe (non UE), după finalizarea rezidențiatului în România

Expunere de motive – Situație actuală

Conform art. 376, alin. (1) din Legea 95/2006 privind reforma în sistemul sănătății, profesia de medic se exercită, pe teritoriul României de către următoarele categorii de persoane:

  1. cetăţeni ai statului român;
  2. cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene;
  3. soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
  4. membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, republicată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
  6. beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b).”

Astfel, medicilor din state terțe (non UE) nu li se recunoaște în momentul de față dreptul de a-și exercita profesia pe teritoriul României, cu excepția situației în care sunt căsătoriți cu cetățeni români, cetățeni ai unui stat din Spațiul Economic European (SEE) sau ai Confederației Elvețiene, ori dacă au drept de ședere pe termen lung, respectiv au statutul de rezidenți permanenți în România.

În mod paradoxal însă, după finalizarea rezidențiatului, posesorilor vizelor de studiu li se îngrădește dreptul de a profesa pe teritoriul României, având în vedere că în conformitate cu ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, pentru dobândirea dreptului de ședere de lungă durată în România, perioada de şedere în scop de studii se calculează la jumătate pentru rezidenţa pe termen lung şi nu se ia în calcul şederea conferită de viza de scurtă şedere, viza diplomatică sau de serviciu şi nici cea obţinută pentru desfăşurarea de activităţi ca lucrător sezonier sau au pair

Concret, asta înseamnă ca medicilor străini din state terțe (non-UE) le este îngrădit dreptul de a profesa în România, chiar daca au urmat cursurile unei facultaţi şi au facut rezidenţiatul în România.

Este important de menționat că în contextul actual în care pe de-o parte sistemul medical românesc are oricum nevoie de medici (număr de medici de aproximativ 2.5/1000 de locuitori – cifra la nivelul anului 2017, emigratia personalului medical estimată la peste 15000 de medici de la data intrării României în UE) și pe de altă parte în evoluția epidemiei de coronavirus s-a dovedit a fi necesar și sprijinul medicilor rezidenți, indiferent ca sunt români sau străini, însă, cetățenii statelor terțe (non UE) rămân în continuare defavorizați în obținerea ulterioară a dreptului de exercita profesia de medic pe teritoriul României (a se vedea exemplul altor categorii profesionale ca de exemplu muncitori în constructii, în industria hotelieră, în panificație, transporturi etc, care pot fi angajați mult mai usor si mai repede decat medicii specialiști care au terminat specializarea în România)

Nu în ultimul rând, România se diferențiază în mod negativ de alte state europene, cum ar fi Germania, Franța sau Irlanda, care au adoptat politici de atragere a medicilor străini non UE pentru a face față provocarilor pe care le ridică nevoia de personal din spitale și din alte unitați medicale, de stat sau private.

Ineficiența și imoralitatea legislației actuale constă în faptul că pe de-o parte medicii care se formează și se specializează în România pleacă apoi din țară întrucât nu le este permis să profeseze iar pe de cealaltă parte, deși ar fi medici străini care ar dori să profeseze în România, după terminarea specializării, se regăsesc în situația în care nu au au acest drept, conform legislației în vigoare.

Pe aceeasi notă, este de remarcat cum medici de origine non UE profesează cu succes în România, de ani buni, probabil având șansa sau norocul de a se fi căsătorit cu cetățeni români sau obținand dreptul de a profesa înainte de modificarea legii care acum este în vigoare. Un exemplu este chiar medicul Raed Arafat, care a construit un sistem de intervenție de urgentă integrat, dar pe lângă dumnealui, se regăsesc multe alte nume care lucrează zi de zi în interesul pacienților români, atât în instițuii medicale de stat cât și private, în diverse specialități (obstetrică-ginecologie, cardiologie, chirurgie, pediatrie, dermatologie, ortopedie, imagistică medicală și lista poate continua).

În contextul pandemiei cu coronavirus, mai cu seamă în Italia, din cauza situației

dramatice și a lipsei acute de personal medical specializat, autoritățile italiene au ajuns în punctul de a permite exercitarea profesiei de medic și cetățenilor din state terțe (non UE). Primele țări care au trimis echipe de medici în acest sens au fost China, Cuba și Venezuela. Este de departe un exemplu clar al solidarității medicale dar și al necesității eliminării discriminărilor de gen medic UE vs medic non UE.

A se vedea în acest sens mai jos link-uri către site-urile de știri din Europa care menționează acest ajutor de la medici non UE:

https://thegrayzone.com/2020/03/17/italy-uk-help-cuba-china-venezuela- coronavirus-us-sanctions/

https://www.entornointeligente.com/coronavirus-updates-cuba-sends-doctors-to- italy/

https://www.aa.com.tr/en/asia-pacific/chinese-doctors-to-help-italy-against- coronavirus/1762531

https://www.ibtimes.sg/this-cuban-drug-has-been-effective-fighting-coronavirus- pandemic-41235

https://www.mintpressnews.com/cuba-leading-world-fight-against- coronavirus/265771/

Soluție propusă

Se va solicita autoritaților (în principal Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și apoi Inspectoratul General pentru Imigrari) să modifice cadrul legal (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, lege adoptată înainte ca România sa devină membru UE) astfel încât să li se acorde drept de practică altor două categorii de străini aflați pe teritoriul țarii: medicilor străini din state terțe non UE care și-au finalizat studiile medicale de specialitate în România și medicilor cu protecție internațională (refugiați și persoane cu protecție subsidiară).

În speranța că problema ridicată este una de interes național, va rog a vă apleca asupra acesteia pentru a identifica pârghiile legale necesare în vederea modificării legislației actuale în vigoare în favoarea interesului beneficiarilor sistemului sanitar din România.