“Nimeni nu ar trebui, cu război la graniță, să vorbească prostii despre securitatea națională a României, a UE și a NATO”, a afirmat generalul (r) Gabriel Oprea, liderul UNPR și al UMPMV.

“În această perioadă și în acest context regional complicat, sunt total nepotrivite declarațiile unor politicieni, inclusiv foști președinți, că România nu rezistă nu știu câte zile…

Nimeni nu ar trebui, cu război la graniță, să vorbească prostii despre securitatea națională a României, a UE și a NATO. Sunt declarații care creează, inutil, panică în rândul populației.

România are, în prezent, garanții de securitate pe care nu le-a mai avut până acum. România apără flancul estic al NATO și peste 2000 de km de frontieră a UE, inclusiv la Marea Neagră.

Suntem membri UE, membri NATO, România colaborează eficient cu aliații, își face datoria în cadrul acestor organisme, în condiții nu tocmai ușor de suportat de către români, care merită să fie mai respectați.

Suntem parteneri de încredere, iar NATO apără fiecare centimetru de pamânt de pe teritoriul statelor membre.

Românii nu trebuie să se teamă pentru siguranța lor. Suntem total sprijiniți în tot ceea ce înseamnă securitatea națională și siguranța românilor. România are astăzi cele mai mari garanții de securitate din întreaga sa existență ca stat.

Am susținut, ca ministru al apărării naționale, ca ministru al afacerilor interne, ca vicepremier pentru securitate națională și premier interimar, că securitatea României costă, iar militarii și polițiștii trebuie să fie dotați și trebuie să le fie asigurate drepturile la zi, atât activilor cat și rezerviștilor și celor în retragere. Astăzi, cu război la graniță, se vede câtă dreptate aveam! Cei aproximativ 500.000 de militari și polițiști activi, în rezervă și în retragere, care au jurat că își apără țara, România, merită tot respectul și reprezintă coloana vertrebală a acestei țări. Iar românii au cea mai mare încredere în Armată și Biserică. Românii cred sau ar fi bine să creadă în Dumnezeu, Patrie, Familie, Onoare”, a afirmat Gabriel Oprea, președintele UMPMV și al UNPR, citat de umpmvnews.ro.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentLimbaj grobian: jurnalist al Clubului de presă, jignit de primarul din Limanu
Articolul următorProtest masiv în București: peste 5.000 de sindicaliști din Sănătate vor picheta Guvernul, Palatul Parlamentului și două ministere