Starea de Urgență s-a prelungit după ședința în care au fost evaluate măsurile impuse de autorități pentru gestionarea crizei cauzate de coronavirus. Președintele României, a comunicat faptul că se va prelungi cu încă 30 de zile starea de urgență pe teritoriul tarii noastre. Despre acest subiect a făcut declarații la Realitatea Plus, fostul Ministru de Interne și al Apărării Naționale, Gabriel Oprea.

“Cred că ne așteptam cu toții că se va prelungi această situație de urgență.Este o măsură corectă, specialiștii spun că în țară vârful aceste pandemii va fi undeva în luna mai.Din estimările specialiștilor se pare că în prima parte a lunii iulie am putea să câștigăm această bătălie prin care trecem cu toții. Eu cred că trebuie să respectăm legea, cred că instituțiile de forță ale Statului sunt repartizate judicios pe tot teritoriul țării.In această perioadă trebuie să fim mai uniți ,mai solidari și să punem cu toții umărul .Vă dau un simplu exemplu de solidaritate, un Militar în rezervă din Ministerul Apărării Naționale face acum acele ventilatoare atât de necesare, pe care le va dona la Suceava, din partea Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”. Consider că acesta este un gest de solidaritate și unitate, trebuie să fim cu toții implicați, echilibrați și numai împreună, Guvern, autorități și cetățeni, putem depăși această situație pentru care nu am fost pregătiți. Cred că autoritățile s-au mișcat bine, corect, nu este momentul acum să dăm note ci trebuie să ne corectăm din mers, să mergem inainte cu măsuri corecte și eficiente.

Eu sunt convins că majoritatea celor care aplică legea dau dovadă și de omenie, dacă legea nu este încălcată cu premeditare. Nu trebuie niciun cetățean să fie luat la omor pe stradă. Trebuie să aplice legea așa cum se aplică.

Repet, în această situație excepțioală trebuie să fim oameni, să dăm dovadă de solidaritate și de frică de Dumnezeu pentru a trece cu bine”, a spus Gabriel Oprea.

Articolul precedentUNIUNEA MILITARILOR ȘI POLIȚIȘTILOR “Mihai Viteazul” susține masurile dispuse de Președintele României și de MAI
Articolul următorDezvăluiri despre haosul de la Suceava, la Realitatea: Gabriel Oprea îl sună pe Ionel Paul Oprea