În ultima zi a anului 2023 nu au fost înregistrate incidente de ordine publică grave, aproximativ 23.800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne fiind la datorie, la nivelul întregii țări, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență, scrie Uniunea Militarilor si Polițiștilor “Mihai Viteazul”.

În condițiile unui flux crescut de persoane în stațiunile turistice și în locurile unde au fost organizate evenimente publice de amploare, dar și a creșterii valorilor de trafic rutier, au fost dispuse, din timp, măsuri de suplimentare a dispozitivelor MAI.

Astfel, în ultimele 24 de ore, angajații din structurile operative au intervenit la 4.443 de evenimente în sprijinul cetățenilor, 3.014 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.429 situații de urgență.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor și au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 369 de permise (dintre care 60 pentru consum de alcool și 9 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 187 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 899 de posibile infracțiuni, aproximativ 23,2% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 277 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 274 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 27 de persoane și au fost depistate 8 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 4.337 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 1,8 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 142 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 52 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 579 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 3,5 milioane de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.144 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 109 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 7 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 9 misiuni aero-medicale, fiind salvate 6 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 150.479 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 14 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,5%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 10.629 de mijloace de transport și 53.168 de persoane, dintre care 5.014 cetățeni ucraineni.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie și în zilele următoare, numărul efectivelor fiind suplimentat astfel încât să poată gestiona corespunzător misiunile din zona de competență.

Dacă sunteți într-o situație de urgență sau dacă aveți motive să credeți că cineva se află într-o situație de urgență apelați numărul unic pentru apeluri de urgentă 112.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentRomânia, parțial în Schengen. Klaus Iohannis: „Un prim pas important pe care l-am făcut”
Articolul următorAjutorul de încălzire se va da și anul acesta. Klaus Iohannis a promulgat legea