Rahova-București, Hunedoara, Ialomița, Codlea sunt doar câteva dintre locurile în care scandalagii au atacat forțele de ordine și au încălcat legea în mod repetat. În unele cazuri, polițiștii au fost nevoiți să folosească armele. ”În spatele acțiunilor Poliției se află în primul rând legea”, spune fostul vicepremier pentru securitate națională.

”Eu cred că polițiștii au acționat corect în această perioadă complicată, excepțională. Poliția, Armata trebuie să dea dovadă de empatie în primul rând față de bătrâni, față de copii și de fermitate atunci când trebuie să aplice legea în astfel de exemple. Și la Bolintin Vale trebuie aplicată legea cu fermitate”, a spus Gabriel Oprea.


”Sunt situații și situații. Pe cele prezentate de dumneavoastră, Țăndărei, Rahova, uzul de armă s-a făcut conform legii. Uzul de armă este o acțiune care rezolvă orice situație în teren atunci când dinamica o permite. Trebuie reținut faptul că Poliția, Jandarmeria aplică legea, își fac datoria. Statul român, pe lângă problema strategică de a limita pierderile de vieți omenești, de a porni economia, are de asigurat siguranța românilor. Asta se face în momentul de față”, a mai declarat fostul vicepremier, la Realitatea PLUS.

Articolul precedentGabriel Oprea, la Realitatea PLUS: “Trebuie sa avem autocontrol si in perioada sarbatorilor, sa nu incalcam masurile luate de autoritati”
Articolul următorAndrei Năstase, președintele Platformei DA din Republica Moldova: “Moldova are nevoie de ajutorul real al României, Uniunii Europene și al Statelor Unite”