CCR analizează sesizarea privind legea de implementare a programului european SAFE

Curtea Constituțională a României
Curtea Constituțională a României discută, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului privind instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE).
Sesizarea a fost formulată de mai mulți parlamentari din grupuri politice reprezentate în Camera Deputaților, precum și de deputați neafiliați, care contestă constituționalitatea actului normativ adoptat de Parlament.
Legea a fost aprobată de Senat pe 26 mai, cu o serie de amendamente la OUG nr. 21/2026, care modifică și completează OUG nr. 62/2025 privind aplicarea în România a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului Uniunii Europene. Regulamentul instituie Instrumentul SAFE, destinat consolidării industriei europene de apărare și creșterii capacităților de securitate ale statelor membre.
Amendamentele au fost propuse de șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, care a argumentat că actualul cadru legislativ limitează capacitatea Guvernului de a adopta și implementa măsurile necesare într-un termen eficient.
Modificările prevăd, printre altele, stabilirea modului de repartizare a fondurilor alocate României către instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. De asemenea, acestea permit instituțiilor beneficiare să încheie angajamente în cadrul programului SAFE în termen de 30 de zile de la semnarea acordului de împrumut, și nu de la data aprobării acestuia, așa cum prevedea forma anterioară a actului normativ.
Proiectul de lege a fost adoptat în Senat cu 69 de voturi favorabile, trei voturi împotrivă și 31 de abțineri.
Decizia Curții Constituționale va stabili dacă prevederile contestate respectă dispozițiile Constituției și dacă legea poate fi promulgată în forma actuală.
Citește și:
- 19:16 - Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”
- 14:13 - Nicușor Dan, prima reacție după explozia dronei din Constanța: "Nu vor mai exista pericole pentru populație"
- 13:24 - După ani în care ni s-a spus că România este pregătită pentru orice scenariu, constatăm în fiecare săptămână că autoritățile sunt luate prin surprindere de fiecare incident
- 13:18 - Alexandra Păcurau: „Ce s-ar fi întâmplat dacă drona exploda la Oil Terminal?”
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News











