Fregata „Regina Maria” își încheie misiunea NATO din Marea Mediterană, mai devreme decât era planificat, după ce, mai mulți militari aflați la bord au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi că fregata participa , începând din 27 octombrie, la o misiune de monitorizare a traficului naval din estul Mediteranei, în cadrul grupării navale permanente NATO SNMG-2.

Rezultatele analizelor primite marți au confirmat că un procent semnificativ de militari sunt infectați cu noul coronavirus.

Conducerea  Forțelor Navale Române, a fost luată decizia de încheiere a participării fregatei la misiunile NATO din Marea Mediterana și întoarcerea în țară, în scurt timp.

„Situația medicală a debutat sâmbătă, 7 noiembrie, în timp ce nava se afla pe mare, în proximitatea portului Aksaz, din sudul Turciei, când doi militari de la bord au prezentat o stare de sănătate moderat alterată, cu simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19. Medicul de la bord a aplicat imediat procedurile operaționale standard pentru astfel de situații, cei doi militari, un soldat profesionist și un maistru militar, fiind izolați și primind îngrijirile medicale specifice. Ulterior, aceștia au fost repatriați, în cursul zilei de 8 noiembrie, din teatrul de operații maritim cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române. Ei au fost internați în facilitățile medicale ale MApN – unul fiind confirmat pozitiv la testarea COVID-19 și internat în Spitalul Medical Mobil ROL 2, de la Otopeni, iar celălalt, cu rezultat negativ la testarea pentru infecția cu SARS CoV-2, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București”, a transmis MApN.

La sosirea în Portul Constanţa se vor aplica măsurile de izolare şi de carantinare a întregului echipaj la bordul navei, iar starea de sănătate a militarilor va fi monitorizată permanent. În situaţia în care starea de sănătate a unor membri ai echipajului va impune măsuri suplimentare, aceştia vor fi evacuaţi şi internaţi în unităţi medicale de tratament, conform procedurilor naţionale în vigoare, menţionează Ministerul Apărării Naţionale.

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta