Politologul Cristian Pîrvulescu consideră că protestele de stradă din ultimele zile sunt produsul unui discurs populist și sunt exploatate politic de diverși actori politici.  

„De fapt este o modalitate în care se articulează un discurs populist, de altfel destul de puțin structurat, cu idei preluate de-a gata de pe rețelele sociale, în special dinspre zona Sputnik și din partea celor care cultivă un asemenea gen de comportament. Teoriile conspirației nu sunt noi, ele au fost întețite după martie 2020 și observăm cu toții cum zvonurile se răspândesc mai repede decât virusul. (…) Vorbim nu numai de protest împotriva măștilor, împotriva restricțiilor, ci și împotriva vaccinurilor. De altfel, acest slogan care se aude strigat permanent „Libertate!” este cu totul scos din context pentru că libertatea este asumată, este responsabilitate, presupune că respecți libertatea celuilalt și că respecți dreptul de viață al celuilalt, ceea ce nu pare să se întâmple în niciun caz pentru acești protestatari. Fenomenul este un fenomen care trebuie interpretat politic. Nu cred că vorbim despre un fenomen social. Există nemulțumire, dar nemulțumirile se articulează diferit în funcție de mai mulți parametri. Cred că unul dintre parametri este lipsa cunoștințelor științifice. Acești protestatari nu înțeleg argumentele științifice și nici nu vor să le înțeleagă”, a declarat Cristian Pîrvulescu la Realitatea PLUS. 

„Vorbeam de populism pentru că populismul este poporul contra elitelor. Medicii sunt elite, politicienii sunt elite, companiile internaționale sunt elite. Deci este un protest împotriva elitelor de care profită unii actori politici în încercarea de a obține popularitate și un sprijin electoral cât mai important. (…) Sunt zeci de conturi false care au rezidența în țări exotice și care distribuie știri false, dar unul din lucrurile elementare pe care un cetățean informat le face este dacă verifică acuratețea informațiilor. Ori asta nu se întâmplă. Noi spunem că așa ar trebui să se întâmple, dar în realitate majoritatea dintre noi, uneori noi toți, nu verificăm informațiile, le luăm de-a dreptul, le considerăm credibile pentru că sursa ni se pare credibilă. Dumneavoastră verificați sursa, pentru că așa vă cere profesia. Ceilalți nu o fac și pe de altă parte pentru că au impresia că există o dictatură sunt gata să creadă că orice act violent a avut loc. Că au avut loc victime și orice informație dată de autorități este considerată falsă pentru că există un fenomen psihologic, care îi împiedică să accepte orice informație de la autorități”, a concluzionat politologul.

Sursa: Realitatea de Bucuresti