Fost ministru al Apărării și de Interne, Gabriel Oprea spune că Nicolae Ciucă este varianta cea mai bună pentru ca România să depășească actuala criză sanitară și politică.
„Am lucrat cu dânsul, cât timp am fost ministrul Apărării, este un om apreciat, atât în țară cât și în afară. Am spus că este cea mai bună alegere, darasta nu înseamnă că rezolvă problemele țării instantaneu. Iohannis a făcut o mutare excepțională prin alegeraea lui Ciucă. În aceste momente grele pentru țară, propunerea lui Ciucă este cea mai bună alegere a PNL și a președintelui Klaus Iohannis.
E nevoie de mai multă ordine, de disciplină, predictibilitate, organizare și eficiență, iar domnul Ciucă întrunește aceste calități. Acest guvern condus de Ciucă dă un examen, sunt convins că îl va lua, iar atunci i se deschid toate porțile. Când scoți România din pandemie, poți alege și o carieră politică, pentru că sigur lumea te va susține.
Sunt convins că pe acest plan România are de câștigat. Cu un guvern condus de Ciucă, referitor strict la relația cu NATO, România are de câștigat. Are rezultate care au adus prestigiu țării, iar în vremuri grele românii au avut mereu încredere în Armată și militari”, a declarat Gabriel Oprea.
Sursa: Realitatea Din UNPR