Consumatorii de energie vor fi sprijiniţi de la bugetul de stat de la 1 aprilie, dar de anul viitor ar trebui să-şi reducă singuri facturile prin măsuri de eficienţă energetică, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă de profil.
„Sunt convins că această criză energetică va accentua preocuparea şi investiţiile în eficienţă energetică. Preţul mare va determina consumatorii să se gândească la măsuri de eficienţă energetică, dar trebuie să vină şi din partea instituţiilor statului o preocupare şi un efort pentru informare şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestei măsuri, la nivelul tuturor consumatorilor, de la cel casnic la cel mai mare consumator non-casnic.
Nici nu ne putem imagina ce multă risipă există în acest moment. Am mai fost criticat pentru afirmaţia mea că energia a fost mult prea ieftină ca să existe preocupare în cadrul unor categorii de consumatori pentru măsuri de eficienţă. Iată că am ajuns în momentul în care preţul creşte de 2-3 ori în mai puţin de un an şi este posibil ca eficienţa energetică să capete cu totul altă dimensiune”, a spus Bege, la conferinţa “Energia, prezent şi viitor”, organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România.
„Cred că este cazul ca şi investiţiile în eficienţă energetică să fie stimulate. Piaţa, consumatorii casnici, non-casnici, stimulaţi de creşterea preţurilor, vor merge în această direcţie, cred că e cazul ca şi din surse bugetare să se stimuleze aceste investiţii. Este aceeaşi poveste cu ‘dăm peşte maselor sau îi învăţăm să pescuiască’. Pe termen scurt trebuie să le dăm peşte, de la 1 aprilie, ca să aibă ce să mănânce, dar poate deja pentru 2023 ar fi cazul să înveţe să pescuiască”, a conchis reprezentantul ANRE.