România are un scenariu pentru una din cele mai spinoase probleme, continuarea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze. Ministrul Energiei spune că  scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minim 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze, pentru 12 luni. Proiectul va fi publicat pentru transparență.

Burduja spune că a participat, luni, la Palatul Victoria, la ședința Comitetului Interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili și combaterea sărăciei energetice, alături de vicepremierul Marian Neacșu, reprezentanți ai ministerelor, ANRE, Consiliul Concurenței și principalii actori din energie. În cadrul întânirii, s-a discutat despre viitorul mecanismului de plafonare și compensare a prețurilor după 1 aprilie 2025.

„Scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minim 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze pentru 12 luni, ca să acoperim anul gazier și să susținem procesul de reumplere a depozitelor de gaze, pe parcursul acestui an. Analizăm soluții pentru a menține energia accesibilă fără creșteri bruște ale facturilor. Propunem măsuri tranzitorii pentru o piață mai transparentă, mai lichidă și mai stabilă. După finalizarea prelungirii schemei de compensare-plafonare, vom implementa noi forme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili prin carduri sau vouchere de energie. Un sprijin mai bine țintit, pentru cei care au cu adevărat nevoie de el. Prioritatea noastră zero rămâne protejarea românilor! Ne asigurăm că fiecare familie și afacere va avea acces la energie la prețuri echilibrate, menținând competitivitatea economică a țării”, spune Burduja, pe Facebook.

 
Articolul precedentILIE BOLOJAN, ÎNTÂLNIRE CU MUGUR ISĂRESCU LA COTROCENI! STABILITATEA ECONOMICĂ, PRINCIPALUL SUBIECT
Articolul următorMAFIA GUNOAIELOR CARE A PUS STĂPÂNIRE PE SUDUL ȚĂRII, DEMASCATĂ. COMBINAȚII POLITICE ÎN CEL MAI SĂRAC JUDEȚ – ANCHETĂ EXPLOZIVĂ LA CULISELE STATULUI PARALEL, ORA 21:00