Astăzi peste 360.000 de beneficiari din 7 județe ale țării intră în posesia cardurilor livrate de către Poșta Română. Din bugetul de 4 miliarde de lei alocați acestui program vor fi sprijinite 4 milioane de persoane din medii vulnerabile din România.
Ministrul Marcel Boloș și directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, au efectuat astăzi o vizită de lucru la Oficiul Poștal Buftea, cu ocazia startului procesului de distribuție a cardurilor de energie finanțate din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman și prin Programul Operațional Regional.
„Dăm oficial startul etapei de distribuire a ajutoarelor pentru plata facturilor la energie de care vor beneficia 4 milioane de români. Cu sprijinul Poștei Române, în cursul zilei de astăzi peste 360.000 de beneficiari din 7 județe vor primi acasă cardurile pentru energie. Procesul va continua în perioada următoare, astfel încât până la data de 20 februarie, când vom avea posibilitatea de a plăti din aceşti bani ajutorul de încălzire, cât mai mulți beneficiari să fi intrat deja în posesia cardurilor. Reamintesc că, în paralel cu procesul de distribuție, se prelucrează informaţiile din declaraţiile pe proprie răspundere și continuă procesul de interogare a bazelor de date pentru cei 550.000 de beneficiari pentru care sunt necesare clarificări înainte de decizia de emitere a cardurilor. Fac apel către toţi beneficiarii acestui ajutor de încălzire la calm şi să aibă încredere că primesc aceste carduri, odată incluși în listele de beneficiari. Mulțumesc din nou Poștei Române pentru sprijinul esențial pe care ni-l acordă pentru a putea implementa acest program, cel mai mare de acest gen realizat până acum de Guvern”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
În primele două zile ale lunii februarie vor fi livrate 500.000 de carduri.
Cele 7 județe în care astăzi se distribuie cele 362.000 de carduri sunt Alba (37.000), Argeș (53.000), Ilfov (29.000); București (106.000); Bacău (52.000); Teleorman (27.000); Bihor (58.000).
Mâine vor fi livrate 132.000 de carduri în județele Brăila (34.000); Covasna (21.000); Giurgiu (21.000); Vâlcea (27.000) și Botoșani (29.000). Cardul de energie se livrează de către Poșta Română la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire.
Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.
Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Beneficiarii vor putea utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie astfel:
– direct la poștaș;
– la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal pe raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
– online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o va pune la dispoziție.
Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:
– Pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
– Pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.
Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poșta a mobilizat peste 50 de angajați, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.
Documentele necesare plății facturilor la energie prin intermediul cardului vor putea fi transmise și electronic, printr-o aplicație pusă la dispoziție de Compania Națională Poșta Română.