Ziua Eroilor, în acest an, va fi marcată joi, 25 mai, odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, ca semn de recunoștință pentru toți eroii care au luptat de-a lungul veacurilor, pe câmpurile de luptă, pentru libertatea țării, apărarea suveranității și integrității teritoriale.
Marinarii militari din Forțele Navale marchează această zi prin participarea la ceremonii militare și religioase, organizate în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Babadag și Tulcea, astfel:
La Constanța, activitatea va avea loc la Cimitirul Eroilor din Cimitirul Central, începând cu ora 12.00. Vor depune coroane de flori comandantul Garnizoanei Constanța, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor socio-profesionale, studenți și elevi ai instituțiilor militare de învățământ din Forțele Navale și cadre militare din mari unități și unități.
La Mangalia, cadre militare și reprezentanți ai asociațiilor socio-profesionale vor depune coroane de flori la Complexul Monumental din Piața Republicii, începând cu ora 12.00.
La Brăila, la ora 16.45, oficialitățile civile și militare locale vor participa la o slujbă religioasă de pomenire, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, după care coloana oficială se va deplasa la Cimitirul Eroilor, unde comandantul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor socio-profesionale, studenți și elevi ai instituțiilor de învățământ vor depune coroane de flori.
La Babadag, începând cu ora 12.00, se va desfășura o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Eroilor din localitate, la care vor participa comandantul garnizoanei și autoritățile locale, iar la Tulcea, ceremonia militară și religioasă va avea loc la Cimitirul Eroilor, începând cu ora 12.00.
Sursa: Realitatea Din UNPR