Părinţii îşi vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până la împlinirea de către acesta a vârstei de 12 ani. Proiectul USR, iniţiat de parlamentarii Radu Panait şi Alexandru Robert Zob, care extinde vârsta copilului de la 7 la 12 ani a fost aprobat de Parlament, anunţă USR.

”În prezent, părinţii pot beneficia de concediu medical de îngrijire a copilului doar în cazul în care acesta are până în 7 ani. Însă, copilul are nevoie de îngrijirea şi supravegherea unui părinte chiar şi după această vârstă, aşa că mulţi părinţi cu copii mai mari de 7 ani, care nu au bunici sau locuiesc departe de aceştia, se văd nevoiţi să-şi consume concediul de odihnă stând acasă cu copiii lor. În plus, să nu uităm de numeroasele familii monoparentale din România care nu beneficiază de sprijinul unui al doilea părinte sau al altor persoane de încredere cu care să-şi poată lăsa copiii”, declară deputatul USR Radu Panait.

Proiectul de lege, depus de USR în iunie 2022, modifică OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate astfel încât să fie extinsă la 12 ani vârsta copilului pentru îngrijirea căruia părinţii să aibă dreptul la concediu şi indemnizaţie, precizează USR. 

”Când am depus proiectul ne-am gândit la datoria noastră de a fi alături de părinţi şi de a-i sprijini cu adevărat, nu prin declaraţii, în condiţiile în care un copil vine mereu cu o multitudine de provocări, iar familiile din România au nevoie să simtă că statul le e alături. Un copil bolnav are nevoie să îşi aibă alături părintele şi la 7 ani, şi la 9 ani, şi la 12 ani. Salutăm adoptarea proiectului, este o normalitate de care părinţii şi copiii au nevoie”, precizează senatorul USR Alexandru Robert Zob.

Durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav este de maximum 45 de zile calendaristice per an, per copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenţii chirurgicale, se mai arată în comunicat. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentZIUA Eroilor. Militarii din Forțele Navale, pios omagiu eroilor neamului românesc
Articolul următorMesajul presedintelui UMPMV, gl.(r) Gabriel Oprea, de Ziua Eroilor: Această zi are o semnificație sacră