Vot 2020 | Cum își pot exprima dreptul bolnavii de COVID sau persoanele aflate în carantină

Vot 2020 | Cum îşi pot exprima dreptul bolnavii de COVID sau persoanele aflate în carantină

Vot 2020 | Cum îşi pot exprima dreptul bolnavii de COVID sau persoanele aflate în carantină

Realitatea din UNPR
Scris de Realitatea din UNPR Publicat: 24 sept. 2020, 15:45

Cererile pot fi depuse doar sâmbătă, 26 septembrie, între ora 18.00 și ora 20.00

Persoanele infectate cu Sars-Cov2, care au refuzat internarea, sau cei care se află în carantină sau în autoizolare la domiciliu pot vota la scrutinul de duminică, prin intermediul urnei mobile. Doar că pentru a-și putea exercita astfel dreptul, votanții trebuie să depună o cerere, la secția de votare unde sunt arondați.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat că situația este similară ca și în cazul altor persoane, care din pricina altor afecțiuni medicale, nu se pot deplasa la secția de votare. Astfel, pacienții cu COVID-19 care sunt la domiciliu sau persoanele carantinate sau aflate în izolare trebuie să depună o cerere. Numai că cererea trebuie să ajungă în format fizic, la secția de votare, însoțită de un document medical care să ateste afecțiunea.

Ulterior, la nivelul secției de votare se va face o tragere la sorți, din rândul membrilor, pentru cei care vor fi desemnați să meargă cu urna mobilă, la bolnavii de COVID-19.

Potrivit prefectului, mai întâi urna mobilă va merge la persoanele nedeplasabile din alte motive decât coronavirusul.

„Situația este aceeași ca și în cazul celorlalte persoane care nu pot merge la vot fiind nedeplasabile dintru motiv sau altul. Cei care se află la domiciliu din motive privind epidemia de coronavirus trebuie să trimită la secția de votare la care sunt arondați o cerere pentru urna mobilă, însoțită de documente justificativ. Pot fi folosite deciziile date de Direcția de Sănătate Publică. Ulterior în ziua votului aceste persoane vor putea vota la urnă mobilă”, a declarat Florin Homorean.

Cererile pot fi depuse doar sâmbătă, 26 septembrie, între ora 18.00 și ora 20.00.

Întrebat dacă nu există posibilitatea ca cererea pentru urna mobilă să fie trimisă și via email, reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat că această posibilitate este în discuție.

„Discutăm cu cei de la Biroul electoral de circumscripție pentru a pune la dispoziție și o adresă de mail a secțiilor de votare. Aceste informațiile vom face publice pe parcurs”, a adăugat prefectul.

Totodată, la Alegerile locale 2020 au fost stabilite reguli la urne și în sălile de vot, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Cel mult cinci alegători vor avea acces deodată în sala de vot, aceștia vor fi obligați să se dezinfecteze pe mâini și să poarte mască. Acestea sunt câteva dintre regulile privind organizarea Alegerilor locale 2020, prevăzute de Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de urgență.


Sursa: Realitatea de Bucuresti

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala