Guvernul va aproba, în ședința de astăzi, prin hotărâre, lista unităților sanitare în cadrul cărora se organizează centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor.
Guvernul va aproba, în ședința de astăzi, prin hotărâre, lista unităților sanitare în cadrul cărora se organizează centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor.
Potrivit proiectului de hotărâre, respectivele centre se constituite prin reorganizarea centrelor de sănătate mintală din cadrul spitalelor publice prin preluarea atribuțiilor aferente centrelor, personalului contractual, a posturilor aferente și a patrimoniului centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, regionale și județene din cadrul Agenției Naționale Antidrog.
„În acest sens, în cadrul unităților sanitare subordonate Ministerului Sănătății, respectiv a celor subordonate autorităților administrației publice locale va fi preluat un număr de 72 de posturi, precum și personalul contractual încadrat. De asemenea, centrele de sănătate mintală din cadrul unităților sanitare care preiau centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog se vor reorganiza în centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor conform articolului 2 alineat (1) din OUG nr. 147/2024”, se arată în nota de fundamentare.
De asemenea, Executivul va aproba, prin hotărâre, acordarea biletelor de tratament balnear, pentru anul 2025, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice.
„În Legea nr. 10/2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 s-au prevăzut sumele cu această destinație (…) în valoare de 400.000 mii lei. Astfel, din această sumă vor fi asigurate maximun 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii în unitățile de tratament balnear proprietate a Casei Naționale de Pensii Publice, iar diferența de bilete se va stabili în urma încheierii unor contracte subsecvente de prestări servicii cu alte unități de profil în baza acordurilor cadru de servicii de tratament balnear, cazare și masă atribuite în anul 2024 pentru perioada 2024 – 2025, cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice”, conform notei de fundamentare.
Tot în ședința de astăzi va fi aprobat și un proiect de hotărâre pentru repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2025 pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”.
Executivvul va aproba, tot prin hotărâre, un sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.
În analiza Guvernului se vor afla și două proiecte de hotărâre privind stabilirea bugetului și măsurile organizatorice pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru președintele României din anul 2025.
Va fi aprobat și un memorandum având ca temă promovarea de către România a propunerii de document comun de poziție privind aspectele bugetare aferente Politicii de Coeziune post-2027 în cadrul Grupului „Prietenii Coeziunii”.