Se cere scurtarea concediului de creștere a copilului. Cine îl consideră prea lung

Se cere scurtarea concediului de creștere a copilului. Cine îl consideră prea lung
Se cere scurtarea concediului de creștere a copilului. Cine îl consideră prea lung
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) îşi doreşte scurtarea concediului de creștere a copilului, considerând că acesta este prea lung.
OCDE intră tare peste România și cere scurtarea concediului acordat proaspetelor mămici după naștere. Cei de la OCDE spun că e bine ca mamele să revină cât mai repede pe piața muncii.
Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Muncii susţin că încurajează întoarcerea mai repede a femeilor la locul de muncă: „România acordă stimulente de inserţie pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru. Valoarea stimulentului pentru cei care se întorc până când bebeluşul împlineşte 6 luni este de 1.500 de lei, iar după 6 luni, 650 de lei.”, a spus Raul Giuglea, purtător de cuvânt, Ministerul Muncii.
Femeile care au copii se pot pensiona mai repede, conform noii legi a pensiilor. Măsura ar trebui eliminată, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
În documentul venit direct de la Paris pe masa Guvernului sunt precizări legate şi de noua lege a pensiilor: Reducerea vârstei de pensionare pentru femei în funcţie de numărul de copii ar trebui eliminată.
Noua lege a pensiilor presupune ca femeile care au copii să iasă mai repede la pensie. Fiecare copil înseamnă minus 6 luni, iar maximul fiind de trei ani şi jumătate.
Măsura este destinată stimulării natalităţii, o problemă cu care România se confruntă de mult timp, susţin guvernantii. O eventuală modificare a prevederilor din noua lege este dificilă.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 08:00 - Ministrul Energiei recunoaște că n-a calculat impactul bugetar al planului pentru contracararea efectelor scumpirii carburanților
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 13:42 - Nicușor Dan, contrazis de AEP în scandalul finanțării electorale: „Au fost găsite nereguli de natură penală în urma cărora a fost sesizat Parchetul General”-VIDEO
- 12:58 - AEP: 1.130 de concedii medicale, în perioada 2023 - 2026
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News











