Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a afirmat luni că pensiile militarilor nu sunt speciale pentru că aceștia au contribuit activ la societatea românească și și-au plătit taxele.
Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a afirmat luni că pensiile militarilor nu sunt speciale pentru că aceștia au contribuit activ la societatea românească și și-au plătit taxele.
"Nu se pune problema integrării la pensii speciale, ci vorbim de categoria pensiilor ocupaționale. (...) Ne-am spus punctul de vedere de foarte mult timp încoace, iar dacă există observații din partea Băncii Mondiale, din partea oricărei alte instituții, sunt convinsă că comisiile de resort vor ține cont de aceste observații", a spus Gorghiu la Senat.
Gorghiu a respins ipoteza USR potrivit căreia proiectul legii pensiilor de serviciu aflat în dezbaterea Parlamentului ar avea vicii de constituționalitate.
"Nu e nicio problemă ca printr-un proiect de lege să modifici mai multe prevederi din alte legi. Acesta nu e un aspect de neconstituționalitate. Pe fond, probabil că se vor ridica discuții, ceea ce e firesc. Proiectul suscită dezbaterii aprinse pentru că nimeni nu dorește să își piardă drepturile (...). Din ceea ce am înțeles de la Guvern, înainte de elaborarea acestei legislații - și nu s-au dat puțini bani pe studii la Ministerul Muncii pentru a elabora această legislație - s-au făcut discuții, s-au făcut consultări cu toți cei care sunt afectați. Din punctul meu de vedere, acest proiect trebuie să să își demonstreze viabilitatea în Parlament și apoi în fața Curții Constituționale. Cred că domnul ministru Budăi a înțeles foarte bine care sunt solicitările Comisiei Europene, care este practica Curții Constituționale atunci când a elaborat proiectul de lege", a adăugat Gorghiu.