Greva generală din învățământ va fi declanșată luni, 22 mai, și va continua până când sindicaliștii vor primi din partea Guvernului o soluție credibilă, care să ofere perspective foarte clare. Anunțul a fost făcut duminică de președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.
„Noi o să le punem la dispoziție colegilor noștri în momentul de față exact comunicatul care pleacă din partea Guvernului, acest comunicat va ajunge în toate organizațiile noastre, iar membrii de sindicat se vor pronunța foarte rapid, dar cu certitudine va spuneam că pe această ofertă mâine va fi grevă generală”, a precizat președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor.
Potrivit președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, oferta Guvernului vizează rezolvarea revendicărilor salariale în Legea salarizării, „altceva în plus nimic”.
„Anexa 8 se va pune în practică, mai concret personalul didactic va primi salariu de prevăzut de Legea 153, să ajungă la nivelul maxim. Asta înseamnă o creștere de 7-8% a salariilor „, a spus Hăncescu. El a precizat că data de când se va aplica această creștere depinde de Executiv.
„Urmează să dea Executivul un act normativ, nu se știe exact când, probabil de la 1 iunie, dar decizia aparține Executivului”, a mai spus leaderul sindical.