Ministrul Cîțu chemat în Parlament ”pentru a explica situația reală în care se află România”

Ministrul Cîțu chemat în Parlament ”pentru a explica situaţia reală în care se află România”

Ministrul Cîțu chemat în Parlament ”pentru a explica situaţia reală în care se află România”

Scris de Daniel Onescu Publicat: 10 iun. 2020, 10:33

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, este chemat miercuri, începând cu ora 14,00, de către Comisiile economică și de buget din Senat, potrivit programului afișat pe site-ul instituției.

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, este chemat miercuri, începând cu ora 14,00, de către Comisiile economică și de buget din Senat, potrivit programului afișat pe site-ul instituției.

Tema audierii vizează "analiza principalelor concluzii ale Raportului de țară al agenției americane de rating Standard&Poors, respectiv menținerea ratingului suveran al României la nivelul BBB, precum și aspecte referitoare la perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracției economice din ultimele luni".

Președintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, a afirmat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că Florin Cîțu este invitat pentru a explica membrilor celor două comisii diferența dintre "perspectiva negativă" a economiei românești oferită de unele instituții și "perspectivă pozitivă" a ministrului.

"Comisia Europeană ne spune că deficitul va fi dublu decât ne spune Cîțu, BNR avertizează în legătură cu împrumuturile excesive și iminenta prăbușire a economiei, Agenția de rating S&P ne spune că ne ducem în jos, în timp ce ministrul nostru de Finanțe ne asigură că ne vom reveni cel mai repede din Europa după corona-criză! Ministrul Cîțu va fi invitat miercuri, în fața Comisiilor economică și buget-finanțe ale Senatului pentru a da multe, multe explicații!", a scris parlamentarul PSD pe Facebook.

Zamfir a menționat că ministrul Finanțelor "este chemat pentru a explica situația reală în care se află România".

"Pe Cîțu l-am auzit că totul este minunat. Oare ceilalți bat câmpii? Îl chemăm pentru a explica situația reală în care se află România (...). Îl chemăm să aflăm de ce sunt diferențe între declarațiile lui și avertizările celor mai implicate instituții - Comisia Europeană, Banca Națională și Standard & Poor's. Toate ne dau perspective negative și Cîțu dă perspectivă pozitivă. O fi cum zice Cîțu, dar hai să o vedem și noi", a declarat, pentru AGERPRES, senatorul social-democrat.

Potrivit lui Zamfir, "Cîțu a plecat de la o creștere economică de 5,2%, a doua cea mai mare din UE, și în numai șapte luni ne-a dus în prăpastie".

"A împrumutat 80 de miliarde și a băgat în economie doar 3 miliarde! Unde-s banii, domnule ministru? Ce interes aveți să amanetați România? Cui ați promis CEC-ul? Cui ați promis Hidroelectrica?", a mai scris Daniel Zamfir pe Facebook.

Vinerea trecută, Standard & Poor's (S&P) a confirmat ratingul României la "BBB-/A-3" pentru datoria pe termen lung și scurt în valută și în monedă locală și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.


Sursa: Realitatea Din ALDE

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala