Ministrul Aurescu face pași concreți în relația României cu administrația Biden

Ministrul Aurescu face pași concreți în relaţia României cu administraţia Biden

Ministrul Aurescu face pași concreți în relaţia României cu administraţia Biden

Realitatea din UNPR
Scris de Realitatea din UNPR Publicat: 9 feb. 2021, 08:46

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit luni pe David Muniz, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite la București.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit luni pe David Muniz, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite la București.

Potrivit unui comunicat MAE, Aurescu a evidențiat importanța pe care România o acordă dezvoltării și aprofundării în continuare a Parteneriatului Strategic cu SUA, precum și susținerea României pentru prioritățile noii Administrații SUA, inclusiv consolidarea relației transatlantice și promovarea valorilor democrației pe plan global.

De asemenea, ministrul român a reamintit contextul aniversar al anului 2021 - 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii și de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum și dorința autorităților române de a fructifica această oportunitate prin consolidarea relației bilaterale, cele două părți păstrând un dialog apropiat pentru stabilirea unei agende comune pentru marcarea adecvată a acestor momente importante.

Șeful diplomației române a reiterat interesul pentru fructificarea oportunităților generate de proiectele deja lansate vizând extinderea prezenței și investițiilor SUA în România, pe toate palierele - militar, politic, economic și energetic. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat importanța realizării proiectului feroviar Constanța - Gdansk (Rail2Sea) și a celui rutier Via Carpathia, proiecte transnaționale cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii, dar și cu implicații strategice. Ministrul român de externe a pledat, astfel, pentru o prezență economică americană cât mai consistentă în România și în regiune, concomitent cu creșterea prezenței militare americane în România în contextul provocărilor de securitate de la Marea Neagră.

Potrivit sursei citate, Bogdan Aurescu și David Muniz au discutat despre continuarea cooperării de succes româno-americane în domeniul nuclear civil, domeniu cu o semnificativă dimensiune strategică, fiind evidențiat angajamentul comun pentru a fi atinse obiectivele stabilite.

David Muniz a asigurat că Ambasada SUA la București "va continua să rămână deosebit de activă în dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral, continuând să promoveze un dialog bilateral susținut. A arătat că noua Administrație de la Washington împărtășește acest obiectiv și acordă importanță crescută României și regiunii Mării Negre, a cărei relevanță strategică este asumată și înțeleasă ca atare", precizează MAE.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala