Managerul spitalului „Victor Babeș” din Capitală: Poate că ar trebui limitat într-un fel ieșitul și intratul în București!

Managerul spitalului „Victor Babeș” din Capitală: Poate că ar trebui limitat într-un fel ieșitul și intratul în București!
Imbri: Trebuie luate măsuri urgent !
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, Emilian Imbri, a declarat, luni seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că aglomerările din București trebuie urgent limitate, pentru controlarea răspândirii noului coronavirus. El a precizat că poate fi vorba de accesul în Capitală sau de limitarea pe sectoare.
“Ce s-a întâmplat a fost o chestie ușor neinspirată. Nu că s-au deschis școlile, faptul că nu s-a ținut cont că septembrie înseamnă întoarcerea din concedii a majorității populației care vin cu copiii, pentru că încep școlile și pentru că încep serviciile, a coincis cu faptul că au fost rechemați, li s-a dat posibilitatea celor care lucrau în diferite instituții să se reîntoarcă la lucru și a scăzut numărul celor care lucrau de acasă și, practic, începutul școlii care, nu neapărat deschiderea școlii și faptul că merg copiii la școală prezintă risc, riscul îl prezintă copiii care sunt purtători, de multe ori asimptomatici, și care pot adduce acasă sau duce în altă parte acest virus. Ce se întâmplă în școală, ce se întâmplă în instituții, să știți că este mai sigur decât ceea ce se întâmplă în afară, și anume în modul în care se circulă, în special în București”, a declarat Emilian Imbri, la Realitatea Plus.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală a avertizat că trebuie luate măsuri urgent.
“Astăzi și mâine, zilele acestea, sunt zile în care deja trebuie luate măsuri. Apoi discutăm. Trebuie limitate, ocolite aglomerările. Planuri există, culorile la școli, trecutul de la mers la școală la online, se poate încerca treaba asta, poate că este bine ca cei care lucrează în instituții și locuiesc aproape de instituții să poată merge pe jos la servici, să nu se aglomereze, sau cu mașina personal. Ar trebui să încercăm să limităm această mișcare, nu-I zic browniană că e totuși o mișcare controlată, omul știe unde se duce, dintr-o parte într-alta a Bucureștiului. Poate că ar trebui limitat într-un fel ieșitul și intratul în București sau pe sectoare, așa cum au vorbit oficialii și reprezentanții Ministerului Sănătății”, a conchis Imbri.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News











