Guvernul se pregătește să dea explicații pentru măsurile impuse pe durata stării de urgență. Luni, Guvernul va depune raportul cerut de majoritatea parlamentară. Se fac și noi alocări de fonduri. Peste 16 milioane de lei vor merge către Republica Moldova în contextul pandemiei de coronavirus.
Premierul Ludovic Orban a declarat, la începutul ședinței de guvern, că luni va trimite Parlamentului raportul privind măsurile luate de Executiv în perioada stării de urgență. Totodată, acesta a solicitat fiecărui ministru să transmită, până vineri, măsurile sectoriale.
"Solicit fiecărui ministru să ne trimită forma finală privitor la măsurile sectoriale care au fost luate pe domeniul fiecărui ministru pentru a finaliza informarea solicitată de Parlament. Am primit materialul, dar mai sunt retușuri care trebuie făcute. Mă uit la ministrul Justiției, sunt prea puține măsuri incluse, noi trebuie să prezentăm un raport cuprinzător privitor la toate măsurile, pentru că până acum nu am mai informat Parlamentul. Doamna vicepremier Turcan este coordonatoarea realizării acestui raport, vă rog să solicitați cel târziu mâine să primim forma finală, astfel încât, luni, să putem depune raportul către Parlament", a declarat Ludovic Orban, la începutul ședinței de joi a Guvernului.
În 16 aprilie, Parlamentul a adoptat hotărârea privind încuviințarea prelungirii măsurii stării de urgență pentru o perioadă de 30 de zile, care cuprinde și obligații pentru Guvern, una dintre ele fiind ca Executivul să prezinte săptămânal un raport privind măsurile luate.
"Pe perioada stării de urgență, periodic, la fiecare 7 zile sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 și motivele care le-au determinat", prevede hotărârea adoptată.