Drept la replică – Gabriel Oprea, în urma informațiilor privind proiectul imobiliar din Floreasca

Drept la replică – Gabriel Oprea, în urma informațiilor privind proiectul imobiliar din Floreasca
În contextul apariției în presă a unor informații referitoare la proiectul imobiliar pe care familia fostului vicepremier îl dezvoltă în zona Floreasca, Gabriel Oprea transmite un drept la replică, prin care susține legalitatea și caracterul modern al ansamblului.
În contextul apariției în presă a unor informații referitoare la proiectul imobiliar pe care familia fostului vicepremier îl dezvoltă în zona Floreasca – inclusiv mențiunea unui apartament evaluat la peste 5 milioane de euro – Gabriel Oprea transmite un drept la replică, prin care susține legalitatea și caracterul modern al ansamblului.
„Proiectul BV Floreasca este perfect legal, verificat și recepționat conform tuturor normelor urbanistice și de construcție în vigoare”, afirmă Oprea. Acesta precizează că terenul „nu a fost niciodată parc, ci o groapă de gunoi aflată în vale, o zonă complet degradată”, care a fost ecologizată și transformată într-un reper arhitectural.
”Proiectul BV Floreasca este perfect legal, verificat și recepționat conform tuturor normelor urbanistice și de construcție în vigoare.
Terenul pe care s-a construit nu a fost niciodată parc, ci o groapă de gunoi aflată în vale, o zonă complet degradată, care a fost ecologizată și transformată într-un reper modern de arhitectură, sustenabilitate și estetică urbană.
Suprafața terenului este de aproximativ 1000 m², iar proiectul cuprinde doar 8 apartamente, fiecare având spații distincte, locuri de parcare și grădini amenajate, conform autorizațiilor legale și standardelor de locuire premium.
Am achiziționat acest teren exact în perioada în care piața imobiliară din România se prăbușise, într-un moment de incertitudine economică totală, acționând ca un cumpărător de bună-credință și cu încrederea că zona Floreasca va renaște urbanistic.
După ce toate aspectele juridice au fost clarificate, iar sechestrul instituit anterior a fost ridicat prin hotărâre definitivă, am început lucrările, cu toate autorizațiile legale, în baza legislației române privind construcțiile și urbanismul.
Finanțarea proiectului este privată, transparentă și provenită din vânzări anterioare, în baza unei convenții juridice clare de familie. Statul, ca întotdeauna, își primește partea sa prin taxe și impozite, bani care se duc la bugetul public – pentru sănătate, educație și siguranța cetățenilor.
Este regretabil faptul că, în plină campanie electorală, se recurge la dezinformări în locul adevărului și al respectului față de munca legală a celor care construiesc.
România are nevoie de construcție, nu de distrugere.” a declarat Președintele UMPMV, Gl.(r) Gabriel Oprea.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 17:30 - Guvernul a actualizat, pentru prima dată din 2007, chiriile pentru locuinţele de stat şi căminele pentru angajaţi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News











