Cine sunt cei trei curajoși care s-au înscris în cursa pentru Kremlin împotriva lui Putin

Cine sunt cei trei curajoși care s-au înscris în cursa pentru Kremlin împotriva lui Putin
Trei persoane care s-au încumetat să candideze împotriva lui Vladimir Putin
Deși alegerile din Rusia par să fie un teatru al absurdului, există încă trei persoane care s-au încumetat să candideze împotriva lui Vladimir Putin.
Comisia Electorală Centrală din Federația Rusă a finalizat la 11 februarie înregistrarea candidaților pentru alegerile prezidențiale din martie, iar din 17 februarie începe campania electorală, cu 28 de zile înaintea scrutinului, conform legii.
Deși perioada de campanie începe pe 17 februarie, timpul gratuit de antenă va putea fi folosit abia din 19 februarie.
După tragerea la sorți pentru distribuirea timpilor de antenă, candidații vor putea folosi gratuit timp de antenă pe cinci posturi federale de televiziune și trei posturi de radio începând de luni, 19 februarie. În total, între candidați s-au disputat aproximativ 60 de ore de emisie TV și 36 de ore de emisie radio.
Votul va avea loc pe parcursul a trei zile - 15, 16 și 17 martie, fiind primele alegeri de trei zile pentru alegerea președintelui Rusiei.
Campania trebuie să se încheie până la 15 martie 2024, ora locală 00:00, adică înainte de prima zi de votare. Legislația electorală interzice campania electorală în zilele de votare.
Patru candidați vor concura pentru funcția supremă a Rusiei, și anume vicepreședintele Dumei Vladislav Davankov (Partidul Oameni Noi), Vladimir Putin (independent), Leonid Sluțki (Partidul Liberal Democrat din Rusia, sau LDPR) și Nikolai Haritonov (Partidul Comunist al Federației Ruse, KPRF), aceasta fiind ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot.
CEC a refuzat să înregistreze doi candidați - Serghei Malinkovici, din partea Partidului Comuniștilor din Rusia (KR), și Boris Nadejdin, din partea Partidului Platforma Civică - invocând un procent ridicat de semnături nevalabile depuse în sprijinul acestora. Alți doi doritori, bloggeri, nu au obținut dreptul de a candida deoarece nu au reușit să strângă numărul necesar de semnături și nu aveau anumite documente.
La ultimele alegeri prezidențiale din Rusia, în 2018, opt candidați s-au aflat pe buletinul de vot. Ultima dată când au fost doar patru candidați în cursă a fost în 2008, cu Dmitri Medvedev (partidul de guvernământ Rusia Unită), Gennadi Ziuganov (KPRF), Vladimir Jirinovski (care a condus anterior LDPR) și Andrei Bogdanov (independent). Cel mai mare număr de candidați prezidențiali - unsprezece - a fost înregistrat în anul 2000.
Sediul de campanie al lui Vladimir Putin a informat Comisia Electorală Centrală (CEC) că președintele, care candidează pentru un nou mandat, al cincilea, nu va participa la nicio dezbatere în acest sezon de campanie.
Comentând decizia, secretarul său de presă, Dmitri Peskov, a declarat că președintele apare în fiecare zi în mass-media cu comentarii despre toate aspectele vieții țării.
"Rușii au ocazia să vadă zilnic declarațiile lui Putin cu privire la toate aspectele vieții lor", a spus el. "Putin este șeful de stat în exercițiu și are un program prezidențial foarte încărcat". "Acest lucru îl face cu totul diferit de orice alt candidat", a precizat Peskov.
Numărul de alegători ruși stabilit la data de 1 ianuarie 2024 este de 112.309.947 de persoane care vor vota în Rusia, 1.890.863 de persoane care vor vota în străinătate, iar 11.924 de persoane care vor merge la urne pe teritoriul orașului Baikonur (Kazahstan), se arată într-un comunicat al CEC din 2 februarie. Aceste date iau în considerare alegătorii care locuiesc în Donbas și Novorossia aflate în Ucraina.
În ceea ce privește votul în străinătate, Ministerul rus de Externe va lua toate măsurile necesare pentru a simplifica procesul de votare, a declarat miercuri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului).
Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a declarat la 8 februarie pentru TASS că Guvernul moldovean a dat permisiunea de a organiza votul la alegerile prezidențiale din Rusia de luna viitoare doar în incinta ambasadei ruse. "La 7 februarie, Ministerul moldovean de Externe ne-a comunicat o decizie politică de a permite votarea în incinta ambasadei", a declarat el. Vasnețov a adăugat că ministerul moldovean a transmis că deschiderea secțiilor de votare în Transnistria este inacceptabilă.
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News


























