Peste 4.000 de înregistrări ale alegătorilor români din străinătate pentru votul prin corespondență au fost pe portalul www.votstrainatate.ro până joi, la ora 14,00, în timp ce pentru votul la secție s-au înscris peste 1.400 de cetățeni români din diaspora.
Peste 4.000 de înregistrări ale alegătorilor români din străinătate pentru votul prin corespondență au fost pe portalul www.votstrainatate.ro până joi, la ora 14,00, în timp ce pentru votul la secție s-au înscris peste 1.400 de cetățeni români din diaspora.
"Pentru alegerile parlamentare din acest an, până la data de 10 septembrie, ora 14,00, a fost depășită borna de 4.000 (n.n. 4.248) de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro ale alegătorilor români din afara țării care au optat pentru votul prin corespondență, în timp ce pentru votul la secția de votare s-au înscris 1.433 de cetățeni români din diaspora", potrivit unui comunicat al Autorității Electorale Permanente (AEP), transmis, joi, AGERPRES.
AEP reamintește că, potrivit legislației în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondență sau la o secție de votare a demarat pe 1 aprilie și se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică pe 21 septembrie.
Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, le reamintește concetățenilor din diaspora că mai au la dispoziție doar 11 zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro și îi îndeamnă să opteze pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură și comodă de vot la distanță, fără costuri și fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluția pandemiei de coronavirus.
Pentru a veni în sprijinul românilor din afara țării care doresc să se înregistreze pe portalul www.votstrăinătate.ro, AEP revine cu mai multe precizări. Actul de identitate românesc utilizat la înregistrare trebuie să fie acceptat de legislația românească. AEP menționează lista documentelor de identitate românești: cartea de identitate, cartea electronică de identitate,cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar.
Certificatul de naștere și titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate, atrage atenția AEP.
Actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil. Un act de identitate este în termenul de valabilitate dacă la momentul înregistrării nu este expirat. Numele și prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate. Numele și prenumele trebuie scrise corect, complet și, în cazul mai multor nume sau prenume, în ordinea în care acestea figurează în actul de identitate. Scanul documentelor atașate trebuie să fie complet și vizibil integral. Scanul documentelor atașate, inclusiv fotografia și data expirării actului de identitate, trebuie să fie complet, clar, lizibil, nepixelat, precizează AEP.
Potrivit sursei citate, documentul de ședere în străinătate trebuie să fie prevăzut în lista din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627/2019.
Chiar dacă în pașaport este menționată țara de domiciliu sau reședință, este necesară transmiterea unuia dintre documentele care atestă șederea în străinătate, specific pentru fiecare țară, conform Ordinul ministrului afacerior externe nr. 1627/2019, care poate fi accesat la următorul link: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/ordin_1627_din_2019_anexe.pdf.
Toate informațiile privind procedura de înscriere cu una dintre cele două opțiuni de vot sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri: https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotCorespondenta, https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotSectie.
Întrebări și sesizări legate de procedura de preînregistrare și înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected], a adăugat AEP.