Într-o inițiativă menită să protejeze identitatea și simbolurile naționale, Senatul a adoptat, într-o ședință desfășurată luni, propunerea legislativă de modificare a Legii 75/1994.
Într-o inițiativă menită să protejeze identitatea și simbolurile naționale, Senatul a adoptat, într-o ședință desfășurată luni, propunerea legislativă de modificare a Legii 75/1994. Această modificare vizează sancționarea adăugării de inscripții și simboluri ilegale pe drapelul României, în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.
În iunie 2023, Legea 75/1994 a fost completată la art.1, alin.3 cu prevederea potrivit căreia "Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare", iar noua propunere legislativă, inițiată de senatorul PNL Nicolae Ciucă și deputatul PNL Gabriel Andronache, instituie sancțiuni pentru această faptă.
"Cetățenii sunt datori să manifeste respect față de drapelul și imnul național al României, să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicției de la art 1, alin. 3 se constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei de către agenții constatatori din cadrul Poliției Române și ai Jandarmeriei cu respectarea dispozițiilor OG 2/2001", stipulează proiectul de act normativ adoptat, luni, de Senat.
Potrivit expunerii de motive, "pângărirea drapelului României ca simbol național prin atașarea de însemne peste culorile naționale constituie o abatere gravă de la ordinea publică și trebuie sancționată proporțional cu amendă în cuantum ridicat pentru a descuraja astfel de fapte antisociale" .
Propunerea legislativă de modificare a art. 20 din Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului Național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz, scrie Agerpres.
Senatorul Diana Iovanovici Șoșoacă s-a pronunțat împotriva arborării altor drapele alături de cel al României, iar senatorul UDMR Tanczos Barna a subliniat că "steagul Ținutului Secuiesc, simbol al Ținutului Secuiesc din România, va fi arborat în continuare în condițiile legii de către această comunitate".
După această intervenție, Șoșoacă a protestat în sala plenului precizând că Ținutul Secuiesc nu există, fiind necesară întreruperea pentru 5 minute a ședinței de plen.
Sursa: Newsinn