Parlamentul de la Chişinău a votat, miercuri, instituirea stării de urgenţă în Republica Moldova în perioada 1 aprilie – 30 mai.
Comisia pentru Situaţii Excepţionale va emite dispoziţii privind instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară, a unui regim special de circulaţie, de carantină şi de lucru în toate entităţile.
De asemenea, pe perioada stării de urgenţă ar urma să fie interzise toate întrunirile şi manifestaţiile publice în masă.
Proiectul de lege privind instituirea stării de urgenţă mai prevede raţionalizarea consumului de alimente şi produse de strictă necesitate. Statul va avea totodată dreptul să efectueze rechiziţii de bunuri şi să introducă reguli speciale de folosire a mijloacelor de telecomunicaţii.
Maia Sandu a venit cu o reacție după ce astăzi, 31 martie, Parlamentul a votat hotărârea privind declararea stării de urgență pe perioada 1 aprilie – 30 mai 2021. Maia Sandu consideră că aceasta este o decizie goală, care doar are scopul de a amâna dizolvarea Parlamentului.
„Ei fac tot posibilul că se se mențină la putere. Ceea ce au făcut ei astăzi nu este un semn de grijă față de sănătatea și viața oamenilor și nu am văzut acest semn de grijă nici până acum și nicidecum prin decizia de astăzi care este o decizie goală. Nu are nimic în ea care să spună foarte clar ce este starea de urgență, cum aceste măsuri, care lispsesc, vor conduce la micșorarea numărului de oameni care se infectează, cum vor fi compensați cei care de pe urma acestor măsuri de restricționare vor avea de pierdut anumire venituri și cum statul va compensa aceste lucruri. A venit doar o singură frază: stare de urgență. Eu asta înțeleg: este o încercare de a mai amâna dizolvarea acestui parlament. Este o încercare de a mai prelungi viața acestui Parlament cu câteva luni așa încât în aceste luni să-și mai aprobe legi și decizii care-i avantajează pe ei și care dăunăează țării. Doar niște oamenii disperați pot să vină cu asemenea decizii, care nu sunt nici justificate, nici explicate”, a comentat Maia Sandu în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.
Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova