Preşedintele Klaus Iohannis este unul dintre cei 17 şefi de stat care au semnat o Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel – Hamas, arată Administraţia Prezidenţială.

Declaraţia este semnată şi de şefii de stat din Statele Unite ale Americii, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda şi Regatul Unit.

“În calitate de lideri ai unor ţări profund îngrijorate de situaţia ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, printre care se numără mulţi dintre cetăţenii noştri, sprijinim pe deplin demersurile pentru un acord de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor, care se află acum pe masa de discuţii şi care a fost prezentat de preşedintele Biden (preşedintele Statelor Unite, Joe Biden – n.r.) la data de 31 mai 2024. Nu mai este timp de pierdut. Facem apel la Hamas să încheie acest acord, pe care Israelul este pregătit să îl urmeze, şi să înceapă procesul de eliberare a cetăţenilor noştri”, se arată în document, citat de Agerpres.

Legea anti-păcănele este contestată la Curtea Constituțională. Ce reclamă magistrații

Semnatarii Declaraţiei comune consideră că “acest acord ar duce la o încetare imediată a focului şi la reabilitarea Gaza, alături de garanţii de securitate pentru israelieni şi palestinieni şi oportunităţi pentru o pace pe termen lung mai durabilă şi o soluţie cu două state”.

“În acest moment decisiv, facem apel la liderii Israelului, precum şi la Hamas, să facă orice compromisuri finale necesare pentru a încheia acest acord şi pentru a aduce uşurare familiilor ostaticilor noştri, precum şi celor din ambele părţi ale acestui conflict teribil, inclusiv populaţiilor civile. Este timpul ca războiul să ia sfârşit, iar acest acord este punctul de plecare necesar”, se arată în Declaraţia comună. 

 
 
Articolul precedentDescoperă emoția cu bijuteriile KARA Diamond: rafinament și eleganță la superlativ
Articolul următorMircea Dolha, exclus din PNCR Maramureș, după acuzații de BLAT!