Proiectul noii strategii naţionale de apărare a ţării a fost prezentat, miercuri, de preşedintele Nicuşor Dan. Acţiunile ostile ale Rusiei sunt principala ameninţare la adresa securităţii naţionale, însă documentul identifică şi alte vulnerabilităţi, de la declinul demografic până la slaba capacitate administrativă a statului.
Potrivit noii strategii, serviciile de informaţii vor reveni cu un rol important, dar clar delimitat în lupta împotriva corupţiei.
Relatează Oana Bâlă: ”În strategia naţională de apărare, mai multe aspecte legate de administraţia publică au fost incluse la capitolul vulnerabilităţi.
Nicuşor Dan: Administraţia publică are nişte probleme. În primul rând şi cumva ăsta a fost unul dintre ştiu eu dacă şocul sau, în orice caz, surprinderi ale mele că, inclusiv la acest nivel naţional, administraţia nu lucrează cu date. Sunt multe situaţii în care deciziile nu sunt bazate pe date, nu vedem un mare apetit de colaborare între instituţii publice, fiecare îşi vede de micuţa sa politică sectorială şi din cauza asta nu avem o viziune integrată şi, bineînţeles, tot din cauza asta nu avem nicio apetenţă a oamenilor din administraţie de a inova.
O altă vulnerabilitate clar delimitată în strategia naţională de apărare este corupţia, a declarat şeful statului.
Nicuşor Dan: În ceea ce priveşte fenomenul corupţiei, am menţionat expres trei lucruri. În primul rând, o abordare integrată, în sensul de colaborare între toate instituţiile care au aceste atribuţii. În al doilea rând, implicarea serviciilor de informaţii în culegere de date cu privire la acest fenomen. Şi doar atât, am precizat expres, fără implicarea în etapa de cercetare penală şi în procesul de justiţie şi corectarea mecanismelor legislative şi administrative care întârzie realizarea actului de justiţie în materie de corupţie.
Documentul este în dezbatere publică şi a fost publicat pe site-ul Preşedinţiei. În 24 noiembrie va fi aprobat de către CSAT, urmând ca pe 26 noiembrie preşedintele României să prezinte strategia în plenul Parlamentului.”
Sursa: Realitatea Din UNPR












