Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi vicepreşedintele Mike Pence au fost testaţi pentru coronavirus, iar rezultatele au fost negative, a informat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Testele au fost efectuate după ce s-a constatat că un militar american de la Casa Albă era infectat, transmite Reuters. Potrivit CNN, este vorba de un valet personal al preşedintelui. 

Articolul precedentReuniune la nivel înalt a liderilor din statele membre ale Uniunii Europene
Articolul următorAchiziții dubioase, în Sănătate: contracte cu statul, date în 60 de SECUNDE!