Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) declanşează proteste de stradă în zilele de 6, 7 şi 8 iunie, putând ajunge chiar la blocarea sistemului, potrivit unui comunicat oficial.
„Având în vedere
1. situația existentă în țară generată de lipsa de responsabilitate a guvernanților, care au produs și întreținut o nemaiîntâlnită degringoladă legislativă,
2. zvonuri publice legate de așa-zisa ”specialitate” a pensiilor ocupationale ( militare), salarizare precară în Apărare,Ordine Publică și Securitate Națională
3. nerespectarea cadrului legislativ și a etapelor de aplicare a Legii 153/2017
SNPPC va declanșa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcție de evoluția situației să adopte noi măsuri de reacție și protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care își pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în M.A.I, când, pentru prima dată, în școlile de agenți de poliție, după etapa verificării cunoștințelor, au rămas 0,57 candidați/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinarile medicale care, cu siguranță vor reduce și mai mult numărul de candidați rămași în cursă.
Astfel, în urma consultării celor 74 de organizații SNPPC din țară ( poliție, poliție de frontieră și poliție imigrări), SNPPC a luat decizia organizării de mișcări sindicale având 2 revendicări principale:
1. Aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională începând cu 01.07.2023.
2. Scoaterea Legii 223/2015 din PNRR. Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat și nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaților
Într-o primă etapă SNPPC va organiza și desfășura proteste la sediile MAI – Ministerul Afacerilor Interne și Ministerului Muncii, în zilele de 6, 7 și 8 iunie 2023, între orele 11.00-14.00 urmând să le extindem la Guvern , Comisia Europeană ( sediul din București) și Camera Deputaților.
După aceste prime proteste, în funcție de evoluția situației le vom intensifica, putând ajunge chiar la blocarea sistemului.
Rugăm toți polițiștii, personalul contractual, pensionarii din MAI dar și din familia ocupatională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională să participe în număr cât mai mare la aceste proteste. Este cazul să ne arătăm nemulțumirile. LUAȚI LEGĂTURA CU LIDERII TERITORIALI AI SNPPC IN VEDEREA ORGANIZĂRII DEPLASĂRILOR ȘI PROTESTELOR! https://www.snppc.ro/birouri-executive-teritoriale-b22
Atragem atenția guvernanților că, în cazul în care solicitările noastre nu vor fi soluționate, vom trece la proteste masive, inclusiv la blocarea sistemului.
AVEM SOLUȚII SĂ BLOCĂM SISTEMUL! NU NE PROVOCAȚI!”, spun polițiștii în comunicat.
Sursa: Realitatea Din UNPR