Într-o lume din ce în ce mai conectată, în care viața socială, cumpărăturile, educația sau divertismentul se desfășoară cu precădere online, fraudele cibernetice sunt tot mai prezente. Chiar și în cazul celor mai informați dintre noi, e important să fim la curent cu ultimele ”inovații” ale infractorilor online, pentru că aceștia par să găsească mereu noi metode de a obține acces la banii noștri sau la datele noastre personale.

În acest context, Poliția Română, în colaborare cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică, derulează la nivel național campania #SigurantaOnline –  demers gândit și lansat în beneficiul tuturor celor care vor să se simtă în siguranță pe internet, să știe cum să reacționeze atunci când primesc un telefon sau un SMS de la un număr necunoscut, să dețină instrumente pentru a evita ”capcanele” întinse de răufăcători în vederea obținerii de date personale sau sume de bani.

În perioada noiembrie 2022 – februarie 2023 se va desfășura, la nivel național,  cea de-a patra etapă a acestei campanii preventive care are drept scop informarea și conștientizarea minorilor cu privire la impactul pe care lumea virtuală îl are asupra vieții acestora.

La Galați, polițiștii de prevenire vor organiza atât sesiuni de informare în unitățile de învățământ, cât și activități punctuale în locuri publice, în vederea diseminării mesajelor preventive către un număr cât mai mare de tineri. De asemenea, mesajele și materialele de suport ale campaniei vor fi diseminate în mediul online.

Mai multe informații privind siguranța în mediul virtual pot fi aflate accesând site-ul sigurantaonline.ro.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGabriel Oprea: „Comisia Europeană a reconfirmat. Locul României este în Spațiul Schengen”
Articolul următorCriza alimentară lovește România. Țara noastră ar putea rămâne fără stocuri suficiente de ulei și făină în această iarnă