Greva din Educație continuă, iar joi va fi și un miting, au anunțat liderii principalelor confederații sindicale, după discuțiile pe care le-au avut la Palatul Victoria.  

Sindicatele din Educaţie au anunțat că vor continuă marţi greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă, după ce  Executivul nu a venit cu propuneri concrete care să soluţioneze problemele cu care aceştia se confruntă.

Marți a fost a doua zi de grevă generală în școli, după ce sindicatele din educație au cerut „o soluție credibilă” asupra revendicărilor salariale.

Sunt în grevă peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic.

 

Articolul precedentKovesi începe să simtă frica. Gușă acuză un derapaj grav: AMENINȚĂRI la adresa familiei sale – încercări eșuate de intimidare. Ce jocuri face binomul Coldea-Kovesi?
Articolul următorUniunea Națională pentru Progresul României transmite “La mulți ani!” Partidului Național Liberal, la 148 de ani de la înființare