Fostul ministru al Apărării și de Interne, Gabriel Oprea, în prezent președinte al Uniunii Militarilor și Politiștilor “Mihai Viteazul” ( UMPMV), a transmis, astăzi, cu prilejul Zilei Armatei Române, un mesaj “de încredere și curaj”, subliniind că țara noastră trece printr-o perioadă complicată provocată de pandemia de coronavirus, fapt pentru care “trebuie să strâgem rândurile, să fim uniți, să mergem în aceeași direcție, pentru a depășsi cu bine greutățile cu care ne confruntăm”.
“La mulți ani, Armata Româna! Ziua Armatei României este, după Ziua Naţională, cea mai importantă sărbătoare pentru militari. Este ziua în care îi celebrăm pe toţi cei care şi-au asumat cu demnitate şi curaj jurământul militar. Când spunem “25 Octombrie”, ne gândim, în primul rând, la eroică eliberare a ultimei brazde de pământ românesc, la Cărei, în 1944.
Mărturie vie a acelor vremuri sunt bravii veterani de război şi urmaşîi tuturor eroilor căzuţi pe câmpurile de bătălie. 25 Octombrie este, mai presus de toate, un moment de recunoştinţă pentru cei care au luptat până la sacrificiul suprem pe fronturile cumplite ale celui de al Doilea Război Mondial. Totodată, 25 Octombrie este ziua în care cinstim memoria eroilor Armatei României căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă ale veacului trecut, dar şi în teatrele de operaţii.
Pentru a cinsti memoria tuturor eroilor, am ridicat, din fonduri private personale, Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie în teatrele de operațîi și pe teritoriul național și l-am donat Ministerului Apărării Naționale.
Ne amintim cu emoţie de faptele lor de patriotism şi este o datorie sfântă pentru România să asigure sprijinul necesar pentru familiile eroilor.
Am fost de două ori ministru al apărării naționale, al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională și prim-ministru interimar. În fiecare dintre aceste demnități, am fost alături de oameni, am sprijinit prin măsuri concrete care au efecte și astăzi, oamenii din întregul sistem de securitate națională.
Militarii români au avut un rol important în consolidarea prestigiului internaţional al ţării noastre. De aceea, am spus întotdeauna că militarii sunt cei mai buni ambasadori ai imaginii României în lume. Exemplul lor de devotament, de profesionalism şi de curaj, dovedit atât în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţîi, dar şi în ţară, este un motiv de mândrie pentru fiecare cetăţean al acestei ţări.
Traversăm o perioada complicată, lumea se află în plină pandemie, trebuie să stragem rândurile, să fim uniți, să mergem în aceeași direcție, pentru a depăși cu bine greutățile cu care ne confruntăm. Contăm, că întotdeauna, pe Armata, pe militari. Avem încredere, că întotdeauna, în Armata și în Biserica.
Mesajul meu și al Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” către personalul Armatei este un mesaj de încredere şi curaj. Prin eforturile fiecăruia dintre noi, prin unitate şi prin acţiune integrată, în echipă, am reuşit să depăşim obstacole care păreau de netrecut, în condiţîi dificile.
Rămânem uniți și vom reuși să învingem și de această dată! La mulţi ani!, dragi militari români!”, a afirmat fostul ministru al Apărării, în mesajul postat pe contul său de Facebook.
Sursa: Realitatea Din UNPR