Generalul (r) Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării și de Interne, consideră că justiția ar trebui lăsată să-și spună cuvântul în dosarul generalilor Coldea și Dumbravă. În exclusivitate la Realitatea Plus, Oprea a precizat că fostul număr 2 ar trebui să știe că dacă a încălat legea, va plăti.

“Un personaj cum este Coldea, care ar trebui să cunoască legea, știe că dacă nu o respectă va plăti. Sigur, sunt multe legende, multe cancanuri, dar nu iese fum fără foc, câteodată. Domnul Coldea are dreptul la apărare, ca oricine altcineva. În cazul de față așteptăm opinia DNA”, a afirmat Gabriel Oprea.

Fostul ministru de Interne și al Apării a reamintit că are acasă teza de doctorat a lui Florian Coldea, la fel cum le are și pe ale altor oameni cu nume sonore din domeniu, pe care i-a îndrumat.

“Un exemplar din teza de doctorat, la mine acasă. Fără să mă laud, sunt unul dintre cei care am pus umărul la crearea domeniul de doctorat de informații și securitate, am acasă și teza domnului Timofte și ale celorlați adjuncți de la SRI, miniștri ai Apărării și Internelor care au lucrat și au ce scrie în domeniul securității naționale. Deci teza de doctorat a lui Coldea este la mine casă, ca și ale celorlalți, dar nu mă duc cu ea la televizor”, a declarat generalul (r) Gabriel Oprea, în exclusivitate la Realitatea Plus.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentCRISTIAN DIACONESCU, ACUZAT CĂ A PLAGIAT CONCEPTUL ORGANIZAȚIEI CODE FOR ROMANIA. REACȚIA CANDIDATULUI
Articolul următorGENERALUL GABRIEL OPREA: CRED CĂ FINALA PREZIDENȚIALĂ DIN TURUL 2 VA FI ÎNTRE CIOLACU ȘI CIUCĂ