Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a comentat la “Culisele Statului Paralel” condamnarea sa la 8 ani de închisoare cu executare, în dosarul Referendumului din 2009, în care a fost judecat alături de Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României. Udrea a afirmat că, dincolo de șocul emoțional pe care i l-a provocat verdictul, impresia ei este că a fost vorba de o sentință comandată, care să dea un exemplu. Fostul ministru a invocat o serie de inadvertențe, chiar la nivelul logicii elementare, de care judecătorul n-ar fi ținut cont sau le-ar fi trecut cu vederea.
“Este absurd, nu există niciun argument juridic sau logic pentru decizia luată de judecătoare în dosarul Referendumului din 2009. Plec de la baza acestui process: la ce se referă acuzațiile? Acuzațiile sunt despre niște plăți și niște panouri cu mesajul “Vino și tu la referendum! ”, un demers pe care toată lumea și-l dorea (reducerea la 300 a numărului parlamentarilor -N.R.). Sigur, nu s-a întâmplat nimic după aceea, dar era un subiect de interes national, deci nu e vorba că cineva a luat o mită. (…)
Cred că, totuși, când analizezi o faptă, chiar presupunând că lucrurile așa s-ar fi întâmplat, cum poți să condamni o mamă cu un copi de doi ani la așa ceva? Dacă omoram pe cineva, dacă luam pâinea de la gura cuiva, poate aș fi înțeles. Dar care a fost gravitatea faptei față de societate? Cum a suferit societatea de pe urma acestui dosar. Este ilegal, inimaginabil, imoral, lipsit de umanitate, nu mă așteptam la așa ceva”, a afirmat Elena Udrea în emisiunea Ancăi Alexandrescu.
Am fost vizată pentru a fi dată drept exemplu, am deranjat sistemul
“Este evident și eu am făcut greșeală să cred că nu mai mai este așa, dar este evident că Justiția se face, din nou, la comandă. În continuare se aleg niște ține care fie trebuie oferite drept exemplu, fie este o răzbunare dusă până la capăt, pentru că am vorbit despre anumite lucruri. În cazul meu, eu am devoalat sistemul ocult care conducea România și care o conduce și azi, de drept, prin alte personaje. (…) Nu poți să dai opt ani pentru o participare la un referendum, atunci ce mai dai pentru un omor sau un viol?! O să ajugem să dăm pedepse mai mici ?! (…) Este răzbunarea lor, să dovedeasca faptul că ei merg până la capăt și nu te lasă”, a mai afirmat Udrea.
De pe altă parte, fostul ministru a făcut și o serie de comentarii tehnice legate de dosarul ei.
“Instanța a recunoscut că în 2009 era funcționabil vechiul Cod Penal, în care nu era prevăzută luarea de mită pentru altul. Aceasta a fost introdusă în 2014 șu, cu toate acestea, mă condamnă pentru fapta aceasta. Este INCREDIBIL. Și nu e vorba de interpretare, este vorba de cunoștințe de drept elementare.”