Deputatul USR PLUS Bihor Silviu Dehelean, alături de mai mulţi parlamentari PNL, UDMR şi din Grupul Minorităţilor, au depus, marţi, un proiect de lege pentru modificarea Legii 17/2014 – lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole.

“Sub pretextul descurajării cumpărării de terenuri pentru investitorii străini, PSD, prin latifundiarul Paul Stănescu, a creat o lege care favorizează doar marii arendaşi şi ridică numeroase bariere birocratice în calea celor pe care pretinde că îi protejează – fermierii şi tinerii fermieri români. Prin modificările aduse de PSD anul trecut se împiedică constituirea unei clase de mijloc consistente în satele României”, afirmă deputatul Dehelean, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, propunerile de modificare la Legea 17/2014 “vor elimina labirintul birocratic impus de PSD” pentru a bloca vânzarea terenurilor agricole. În prezent, se menţionează în comunicat, după intrarea în vigoare a legii de la 1 februarie 2021, “mulţi dintre proprietarii de terenuri preferă să îşi arendeze proprietăţile către latifundiari precum Paul Stănescu, decât să vândă terenul, o acţiune făcută de PSD aproape imposibilă”.

Înainte de intrarea în vigoare a legii, vânzarea unui teren agricol putea dura aproximativ o săptămână, iar din 2014 acelaşi proces a durat două luni. După modificările PSD de anul trecut este nevoie de zeci de documente de la diverse instituţii şi de cel puţin patru luni, susţine parlamentarul USR PLUS Bihor.

Prin proiectul de lege depus se vor atinge mai multe obiective: clarificarea termenilor neclari sau contradictorii care au generat o lege neclară, eliminarea barierelor birocratice ridicate de modificările din 2020 prin simplificarea procedurilor şi reducerea termenelor legale, clarificarea claselor de preemtori, precum şi diminuarea amenzilor prevăzute pentru sancţionarea contravenţiilor, în aşa fel încât acestea să poată fi dispuse de către instituţiile cu competenţe în acest domeniu, se afirmă în comunicat.

Deputatul Dehelean consideră că deşi autorii Legii 17/2014 susţin că noile prevederi ale legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan sunt unele protecţioniste, în favoarea proprietarilor români, în realitate este tocmai invers. “Cei afectaţi şi blocaţi sunt exact cetăţenii români care nu au resursele de timp, bani şi know-how pe care le au investitorii străini. Sprijinirea fermierilor români trebuie să fie realizată prin alte mijloace, nu prin ridicarea de obstacole birocratice şi interdicţii. Legea pe care am propus-o va crea acel cadru care va favoriza crearea şi consolidarea unei clase de mijloc la sate”, a mai declarat deputatul USR PLUS Bihor.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 168. Apără și păzește! Au amendat MORTUL pentru că “a ieșit pe stradă” după ora 23!
Articolul următorMIERCURI, ora 18: Premierii care au condus România în ultimii 30 de ani. O radiografie marca Culisele Statului Paralel