Marinarii militari, prezenți la Ziua Unirii Principatelor Române

0
Cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, militarii din Forţele Navale Române participă duminică, 24 ianuarie, la ceremoniile organizate în garnizoanele Constanța, Brăila și Tulcea. La Constanța, marinarii militari vor fi prezenți la ceremonia care va avea loc în Piața Ovidiu, începând cu ora 11.00, la Tulcea, militarii vor participa la activitatea aniversară care se va organiza la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, iar la Brăila, marinarii vor participa la ceremonia organizată în Piaţa Independenţei, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la ora 11.00.

Record de amenzi date de jandarmi

0
Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 20-26 iulie, acționând  în cooperare cu poliţiştii constănţeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

Peste 1.600 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

0
În perioada aprilie – iunie 2023, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române