Nicușor Dan a aruncat bomba momentului referitor la anularea alegerilor! Președintele a făcut o altă promisiune și a declarat că până la sfârșitul lunii va face publice noi date cu privire la dovezile care au dus la decizia fără precedent a magistraților CCR. 

Aflat într-o vizită la Chișinău, președintele a fost asaltat de reporteri, care l-au interogat în legătură cu subiectele fierbinți ale momentului. Printre acestea s-a aflat și cel în legătură cu anularea alegerilor.

Reporter: Spuneați la un moment dat la începutul mandatului dumneavoastră că veți face publice anumite date privind alegerile prezidentiale de la noi unde interferența rusă a avut loc, sa spunem asa, în alegerile din România, ce date mai aveți în acest moment?

Nicușor Dan: Până la sfârșitul acestei luni în mod cert vom ieși cu niste date

Nicușor Dan pleacă iar în Moldova, la chemarea Maiei Sandu: a patra vizită în Republica Moldova

 
 

Printre întrebările care i s-au mai pus a fost aceea referitoare la vârsta de pensionare a magistraților.

„Eu am solicitat 15 ani în loc de 10 ani, pentru că spre deosebire de multe alte categorii care au pensie de serviciu, zisă specială, magistrații din România chiar au muncit mult mai mult decât omologi lor din țări europene. Față de un aviator din România muncește cât un aviator din Spania, un polițist din România lucrează cât un polițist din Franța, un militar din România lucrează cât un militar din Germania. Magistrații, și am avut exercițiul ăsta, aproape zilnic o perioadă și săptămânal în perioada cât am fost primar, magistrații din România au muncit anii aceștia de două, trei ori mai mult decât omologii lor din țări europene. Atunci pentru un om care mai are un an până la pensie, eu cred că e rezonabil, dat fiind contextul complicat fiscal în care ne aflăm, să îi cerem să lucreze dublu”, a afirmat Nicușor Dan, întrebat dacă a avut și alte recomandări pentru coaliție privind vârsta de pensionare a magistraților, duminică la Chișinău. 

Maia Sandu la „Marea Dictare Națională” din Chișinău: „Limba română, punte între cele două maluri ale Prutului”

Articolul precedentGUVERNUL A DOPTAT DOAR CINCI DIN ȘASE PACHETE ALE SĂRĂCIEI. REFORMA ADMINISTRAȚIEI LOCALE, DISCUTATĂ ASTĂZI ÎN COALIȚIE 
Articolul următorURSULA VON DER LEYEN AJUNGE ASTĂZI ÎN ROMÂNIA. BOLOJAN, ÎNLOCUIT CU MOȘTEANU LA DISCUȚIILE CU ȘEFA CE