Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu-Cercel, a anunțat, luni seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că pandemia va mai dura cel puțin doi ani, timp în care românii trebuie să se obișnuiască foarte bine cu masca de protecție. Medicul a menționat că trebuie schimbate imediat și legile sanitare.
“Se simte nevoia unui cadru legislativ, pentru că această situație nu se va termina nici azi, nici mâine. Ea va dura cel puțin încă doi ani de aici încolo, ori pentru asta, trebuie să fim pregătiți cu acele elemente ca să trecem cu ușurință sau mai cu ușurință peste aceste probleme de sănătate publică. Derularea acestei pandemii ține strict de noi și numai de noi. Vrem să trecem mai ușor prin ea, atunci toți trebuie să facem același lucru, adică să purtăm mască pe figură din momentul în care ieșim pe ușă până când ne întoarcem de la serviciu, să ne spălăm mai des pe mâini, să păstrăm oarecare distanțare fizică față de cei din jurul nostru”, a declarant Streinu-Cercel, la Realitatea Plus.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Capitală a precizat că virusul are o viteză de 7 metri pe secundă, în momentul în care cineva vorbește fără a purta masca de protecție.
“Repet, masca este obligatorie. Cum spuneam și cu alte ocazii, în momentul în care virusul pleacă din gura noastră , în timpul vorbitului fără mască, el pleacă cu o viteză de circa 7 metri pe secundă. Ca atare, vă puteți da seama că nu ne protejează nimic dacă nu avem un scut de protecție în fața noastră radus prin mască. Ca atare, masca trebuie să devină prietenul nostru și, în niciun caz, dușmanul nostru”, a conchis medicul.
Sursa: Realitatea de Bucuresti