Presedintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea, a transmis un mesaj de condoleante familiilor victimelor incendiului de la Spitalul Judetean din Piatra Neamt:
“UMPMV transmite condoleante familiilor celor care, din pacate, si-au pierdut viata in incendiul produs in sectia ATI a spitalului judentean din Piatra Neamt. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care au pierit in incendiu si sa le mangaie sufletele apartinatorilor acestora.
Este o zi trista pentru toti romanii, este un moment dureros in care trebuie sa fim solidari cu cei care traiesc aceasta mare suferinta.
Intr-un astfel de moment si in toata aceasta perioada nefasta de pandemie, avem nevoie mai mult decat oricand de unitate.
Trebuie sa ne apreciem eroii, sa-i apreciem pe cei care, asa cum a facut medicul-erou de la Piatra Neamt, isi respecta juramantul pana la capat, cu orice pret.
Avem tot respectul si ne rugam pentru sanatatea acestui medic, pentru binele acestui om extraordinar, care a pus vietile pacientilor mai presus de a sa.
Sper ca statul roman va lua urgent masuri pentru ca astfel de tragedii sa nu se repete, pentru ca toti pacientii si personalul medical din toate spitalele sa fie protejati.
Si mai sper ca si in randul politicienilor sa existe unitatea despre care vorbeam si sa nu fie folosita aceasta drama in scop electoral.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Sursa: Realitatea Din UNPR