Dezvăluiri exclusive despre lista datornicilor BANCOREX! Privilegiații au avut acces la credite fabuloase. Este vorba despre demnitari, polițiști, oameni de afaceri. Totul despre cei care au luat credite uriașe pe spatele românilor și nu au mai dat banii înapoi, la „Culisele statului paralel”, cu Anca Alexandrescu, la Realitatea PLUS.

Pe lista datornicilor Bancorex s-au aflat frații Păunescu, dar și omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme Interagro.

Deşi este considerat unul dintre cei mai bogați român, Ioan Niculae încă datora băncii în anul 2014 în jur de 31 de milioane de dolari. Banii au fost împrumutaţi pentru combinatul Azochim Săvineşti, acum falimentar. Credite uriașe au prins și frații Viorel și George Constantin Păunescu. Ei au luat de la Bancorex, prin mai multe firme, aproximativ 200 de milioane de dolari. Suma ar fi fost primită cu ajutorul unor intervenţii politice. Au înapoiat doar 20 de milioane de dolari, după ce ar fi vândut datoria unui offshore din Luxemburg care ar fi aparţinut tot familiei. Tranzacția i-a șters astfel definitiv de pe lista datornicilor Bancorex. Personajele ascunse în spatele firmelor care au pus umărul la devalizarea Bancorex au fost, în bună parte, și foști ofiteri de securitate sau persoane conectate la interesele fostei securități, a arătat o anchetă publicată de jurnaliștii de la Evenimentul Zilei.

Potrivit Grupului de investigații politice, pe lista datornicilor s-a aflat și Toma Zaharia, fost general de poliție, secretar de stat în Ministerul de Interne din Guvernul PSD. Acesta a luat un credit în august 1996, pe o durată de 20 de ani, pentru un imobil în valoare de 41.000 de dolari. Lista e completată de fostul chestor Petre Tobă, fostul șef al Poliției Capitalei Marian Tutilescu, dar și de fostul senator PD Dan Cârlan. Acesta s-a aflat pe celebra listă a datornicilor Bancorex, cu un credit de 1,5 milioane de dolari, pe care l-a luat în 1996 şi nu l-a mai restituit niciodată. Împrumutul a vizat tehnologizarea fabricii de confecţii Lynx, principala afacere a lui Cârlan. Societatea a ajuns în cele din urmă în faliment, AVAS s-a retras, printr-o manevră dubioasă, de pe lista creditorilor, iar Dan Cârlan a vândut apoi fabrica. Tranzacția din 2005 i-a adus fostului senator peste un milion de euro.

Și Dinu Patriciu a condus o firmă care se situează în topul debitorilor aflați sub lupa AVAS. Un alt datornic este omul de afaceri Viorel Mureșan. Firma sa figurează în evidențele AVAS cu un credit nerambursat de peste 205.000 de dolari. Pe același tipar, firma lui Mureșan a intrat în faliment, dar nu înainte de a-și muta activitatea de bază pe altă companie, împreună cu activele, potrivit publicației Săptămâna Financiară.

Ion Solcanu, fost senator, dar și liderul grupului parlamentar din Senat al PSD a luat un credit de 32.700 dolari. Oana Gheorghe, secretar de stat în Ministerul Finanțelor în Guvernele Năstase și Văcăroiu este un alt personaj care s-a împrumutat la Bancorex. Potrivit adevărul.ro, în total, sunt peste 4.800 de demnitari, poliţişti, sindicalişti sau procurori care ar fi primit bani preferenţial. Pe lista datornicilor se află și fostul prim-adjunct al inspectorului general al Poliției de Frontieră Zamfir Geantă, dar și Angela Pantea, care a lucrat ca ofițer în cadrul Serviciului Antidrog din Inspectoratul General de Poliție. Ambii au luat credite de peste 46.000 de euro. 

Articolul precedentCulisele statului paralel. Cum a fost devalizată Bancorex. Cine sunt cei care au profitat de nenorocirea a sute de mii de români
Articolul următorIa pastila SRS: Să învățăm să trăim din nimic. Cu Vlad Voiculescu