Alegerile locale de pe 27 septembrie pot fi organizate în bune condiţii, în ciuda crizei sanitare care afectează România, a declarat, marţi, la Botoşani, vicepremierul Raluca Turcan.
Turcan a precizat că “Guvernul îşi doreşte organizarea alegerilor”, acuzând PSD de “discurs duplicitar” atunci când vorbeşte de scrutinul din septembrie.
“Alegerile pot fi organizate în bune condiţii. Cine spune că nu pot fi organizate în bune condiţii, nu s-a uitat cum a fost organizat examenul de Bacalaureat sau Evaluarea Naţională. Dumneavoastră ştiţi ce a fost acolo? A fost o muncă de sisif, dar s-a desfăşurat totul în condiţii foarte, foarte bune. Aşa cum strigau de nu mai puteau că nu o să poată fi ţinute evaluările naţionale, guvernul acesta a demonstrat că poate să organizeze aceste evaluări în bune condiţii. La fel putem să organizăm şi alegerile, doar că cerem PSD-ului să iasă din duplicitatea discursului şi să spună: vor sau nu vor alegeri?”, a afirmat Turcan.
Vicepremierul a menţionat că Guvernul, împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, ar urma să adopte un set de măsuri de protecţie a alegătorilor în ziua votului.