Ministrul ucrainean de Externe Dmtro Kuleba cere Turciei să fie „unul dintre garanții” unui posibil Acord cu Rusia. Anunțul a fost făcut de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, care s-a aflat joi în Ucraina, mandatat de președintele Erdogan. Acesta a fost și la Moscova pentru a încerca obținerea unei încetări a războiului din Ucraina.
„Ucraina a făcut o ofertă cu privire la Acordul de securtate colectivă: P5 (ce i5 membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU), alături de Turcia şi Germania. În cadrul contactelor mele la Moscova, ieri, am observat că Federaţia rusă nu are nicio obecţie şi că poate accepta o asemenea oferă.
Speranţele unui armistiţiu sunt mari”, a anunțat Cavusoglu, care s-a aflat , joi, într-o vizită la Liov, în vestul Ucrainei.
Cavusoglu a subliniat că mii de civili au murit de la începutul războiului pe 24 februarie, adăugând totodată că peste 3 milioane de oameni nevinovați au fost nevoiți să fugă din țară.
Cavusoglu a spus că a fost devastat pentru că a văzut mulți oameni care așteptau pe drum și la porțile de frontieră în timp ce se îndrepta spre Lvov prin Polonia.
Subliniind că războiul trebuie să se încheie cât mai curând posibil, Cavusoglu a declarat din nou că vărsarea de sânge, lacrimile trebuie oprite, adăugând că Turcia „și-a intensificat eforturile în această direcție încă din prima zi”.
Cavusoglu s-a întâlnit miercuri, la Moscova, cu omologul său rus Serghei Lavrov.
Cavusoglu a spus că speranțele pentru o încetare a focului în războiul Rusia-Ucraina au crescut puțin mai mult după vizitele atât în Rusia, cât și în Ucraina, potrivit Anadolu.