Zeci de persoane participă, duminică, la Palatul Cotroceni, la un protest organizat împotriva scoaterii dosarului Roșia Montană de la UNESCO, ceea ce ar putea debloca proiectul de exploatare a resurselor din zonă.
Oamenii cer președintelui să-și exercite rolul de mediator și să intervină pentru salvarea Roșia Montană.
”Îi cerem președitelui Klaus Iohannis să scoată elefantul de aur din Guvern”, transmit organizatorii, care vor ca dosarul pentru includerea sitului Roșia Montană în patromoniul UNESCO să nu fie retras.
Protestul este organizat de Comunitatea Declic, Uniți Salvăm, Rosia Montană în UNESCO World Heritage, Funky Citizens, Mining Watch România, Prietenii Roșiei Montane, Corupția Ucide, Greenpeace și Evoluție în instituție.
Sursa: Realitatea de Bucuresti