POT CERE ANCHETAREA MODULUI DE GESTIONARE A FONDURILOR PENTRU PREVENIREA RISCURILOR NATURALE

POT CERE ANCHETAREA MODULUI DE GESTIONARE A FONDURILOR PENTRU PREVENIREA RISCURILOR NATURALE
Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, solicită anchetarea modului în care au fost gestionate fondurile pentru prevenirea riscurilor naturale și cere crearea unei strategii naționale de intervenție și prevenție.
Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, solicită anchetarea modului în care au fost gestionate fondurile pentru prevenirea riscurilor naturale și cere crearea unei strategii naționale de intervenție și prevenție.
POT a susținut într-un comunicat transmis marți că 'autoritățile române au fost din nou luate prin surprindere de un fenomen natural care lovește România în fiecare an' și a arătat că 'inundațiile din Suceava, precum și dezastrul recent din Praid sunt dovezi clare că statul român a abandonat complet prevenția, infrastructura și cetățenii'.
'România trăiește, în 2025, aceeași dramă repetitivă a distrugerii caselor, a pierderii de vieți și a neputinței administrative. De fiecare dată când apele cresc, guvernanții se scuză cu aceeași ipocrizie: 'n-am știut', 'n-am prevăzut', 'n-a fost buget'. Între două conferințe de presă, aceiași guvernanți distrug ce a mai rămas din capacitatea statului de a reacționa. Nici la Praid nu s-a intervenit din timp, deși se știa riscul, nici în Suceava nu s-a făcut nimic. Inundațiile există dintotdeauna. Ceea ce nu mai e de înțeles este cum, în fiecare an, autoritățile române sunt la fel de nepregătite, la fel de absente. S-a știut, dar nu s-a făcut nimic', a afirmat Gavrilă, conform sursei citate.
Potrivit acesteia, actuala guvernare este 'nu doar incompetentă, ci dăunătoare pentru România' și în loc să construiască infrastructura care ar fi salvat viețile și casele românilor, 'politicienii au distrus tot ce mai funcționa în acest stat'.
'Partidul Oamenilor Tineri solicită anchetarea modului în care au fost gestionate fondurile pentru prevenirea riscurilor naturale. În paralel, solicităm crearea unei strategii naționale de intervenție și prevenție, bazată pe realitate, pe experiența comunităților locale și pe standardele europene de siguranță', a mai arătat președinta POT.
'În fața naturii, România nu poate fi puternică atât timp cât e condusă de oameni slabi', mai transmite POT.
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News











