Moțiunea simplă împotriva ministrului Cîțu a fost ADOPTATĂ de Camera Deputaților

Moţiunea simplă împotriva ministrului Cîțu a fost ADOPTATĂ de Camera Deputaților

Moţiunea simplă împotriva ministrului Cîțu a fost ADOPTATĂ de Camera Deputaților

Realitatea din UNPR
Scris de Realitatea din UNPR Publicat: 13 mai 2020, 16:20

Motiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanțe, Florin Citu, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților

Motiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanțe, Florin Citu, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților cu 166 voturi ”pentru”, 94 ”împotrivă” și 28 ”abițineri”. Moțiunea simplă, intitulată "Virusul Cîțu a infectat economia națională", a fost dezbătută în ședința de luni a Camerei. Amanetarea finanțelor țării trebuie să înceteze, România trebuie salvată de "virusul Vasile Cîțu", iar ministrul Finanțelor trebuie să plece, se arată în textul moțiunii.

"Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul și mai letal decât maladia COVID-19, "Virusul Cîțu" a distrus aproape complet economia națională. După aproape două luni de stare de urgență, după nenumărate bâlbe, amânări și rectificări de acte normative, ministrul Finanțelor, Florin Vasile Cîțu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. Sondajele de opinie arată că 70% din populație consideră că România ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, dacă Ministerul Finanțelor ar fi luat din timp măsuri eficiente pentru sprijinirea agenților economici. Mai simplu spus - 70% dintre români consideră că ministrul Cîțu este un dezastru pentru economie! Ce blestem pe această țară ca, în cele mai grele momente, economia ei să fie condusă de cel mai dezastruos ministru al Finanțelor din istoria României", se precizează în textul moțiunii simple.

Social-democrații au susținut că în cele 6 luni de guvernare și în cele peste 50 de zile de la instituirea stării de urgență nu s-a luat nicio măsură pentru "evitarea dezastrului".

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, la ședința de plen, că semnatarii moțiunii sunt "criminali", susținând că aceștia "s-au folosit de acest virus nenorocit pentru a-și promova moțiunea și agenda politică", scrie agerpres.ro.

"Sunt aici pentru că românii trebuie să știe că în timp ce eu și PNL gestionăm cu succes această criză semnatarii moțiunii încearcă să ne oprească. Aș vrea să vă reamintesc cine sunt semnatarii acestei moțiuni. Sunt aceia care în 10 august au gazat și au bătut români nevinovați. A doua zi au dat vina tot pe aceiași români că veniseră să dea jos Guvernul. Era lovitură de stat. Semnatarii acestei moțiuni sunt criminali în opinia mea. Pentru că și-au permis să șantajeze acest Guvern amenințând cu respingerea în Parlament a prelungirii stării de urgență, în opinia mea au jucat poker cu sănătatea românilor încercând să îl șantajeze chiar și pe președintele României. Timp de două luni în care am implementat măsuri pentru relansarea economiei, au modificat în Parlament, într-un mod criminal și populist, toate aceste măsuri. Spun criminali pentru că, dacă propunerile acestor iresponsabili ar fi trecut, ar fi aruncat România în haos economic. Dar cel mai josnic lucru pe care l-au făcut în această moțiune este că, fără niciun fel de respect pentru români, pentru cei afectați de această criză, au folosit acest virus nenorocit, care a generat victime și în România și peste tot în lume, pentru a-și promova moțiunea și agenda politică", a afirmat Cîțu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala