Modificare în Statutul PSD, adoptată la Congres: social-democrații reunță la sintagma de „partid progresist”

Modificare în Statutul PSD, adoptată la Congres: social-democrații reunță la sintagma de „partid progresist”

Modificare în Statutul PSD, adoptată la Congres: social-democrații reunță la sintagma de „partid progresist”

Realitatea din UNPR
Scris de Realitatea din UNPR Publicat: 7 nov. 2025, 17:28

Congresul PSD a adoptat, vineri, eliminarea sintagmei de partid progresist din Statutul formațiunii

Congresul PSD a adoptat, vineri, eliminarea sintagmei de partid progresist din Statutul formațiunii. Propunerile de modificare a Statutului PSD au fost prezentate, la începutul Congresului, de deputatul Silvia Mihalcea, social-democrata afirmând că acestea ”reflectă o viziune strategică de modernizare centrată pe performanță și profesionalism”.

”Ele stau la baza unei organizări mai eficiente, capabile să răspundă provocărilor actuale”, a arătat Mihalcea.

Potrivit sursei citatea, cea mai importantă modificare se referă la definirea identității ideologice și afirmării valorilor care stau la baza acțiunilor și activităților PSD.

”Partidul Social-Democrat este un partid modern, de centru stânga, promotor al echității sociale și al solidarității, atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român, cu o orientare pro-europeană și un angajament ferm față de cooperarea euroatlantică. Este membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste, continuând tradiția social-democrației românești”, a arătat parlamentarul social-democrat.

Statutul propune instituirea modelului de alegeri pe moțiune, echipă de conducere și la organizațiile județene de sector și a municipiului București și revizuirea, în consecință, a modului de constituire a birourilor permanente și a consiliilor politice ale acestor organizații.

”O modificare importantă este aceea că instituim reguli noi pentru organizarea conferințelor județene de sector și a municipiului București, în sensul că toate conferințele de alegeri ale acestor organizații vor fi constituite din delegați aleși de organizațiile ierarhic inferioare și, de asemenea, se impune regula organizării anuale a conferințelor extraordinare, ca platformă de dezbatere internă și evaluări de etapă. Pentru aceste conferințe extraordinare se propune mărirea numărului de membri de partid care le constituie”, a mai spus Silvia Mihalcea.

În plus, Congresul Politic Național a propus o redefinire a organizațiilor teritoriale ale partidului, astfel:

- organizațiile de la nivelul secțiilor de votare devin organizații locale și se pot constitui cu un număr de minim 10 membri

- organizațiile locale devin organizații comunale, orășenești sau municipale, iar în cazul municipului București, organizații pe centre de votare.

La nivel național se mărește numărul membrilor echipei de conducere și se modifică modul de constituire a Biroului Permanent, a Consiliului Politic Național și a Consiliului Național pentru a include mai mulți reprezentanți în aceste structuri centrale cu scopul profesionalizării și extindării structurilor naționale. De asemenea, pentru eficientizarea activității, CPN a propus reașezarea unor atribuții în cadrul structurilor de conducere ale partidului.

Modificările statutului au fost adoptate în unanimitate de social-democrați.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala