Ana Ciceală s-a prezentat la urne: „Orașul nostru poate să fie construit pentru viitor cu curaj”

Ana Ciceală s-a prezentat la urne: „Oraşul nostru poate să fie construit pentru viitor cu curaj”

Ana Ciceală s-a prezentat la urne: „Oraşul nostru poate să fie construit pentru viitor cu curaj”

Realitatea din UNPR
Scris de Realitatea din UNPR Publicat: 7 dec. 2025, 12:45

Ana Ciceală, candidatul SENS la Primăria Capitalei, a votat pentru Primăria București. Aceasta a pus ștampila pe buletinul de vot, gândindu-se la viitorul orașului pentru care candidează, și i-a îndemnat pe bucureșteni să iasă în număr mare cât mai devreme din pricina faptului că pe seară s-ar putea forma cozi.

Ana Ciceală, candidatul SENS la Primăria Capitalei, a votat pentru Primăria București. Aceasta a pus ștampila pe buletinul de vot, gândindu-se la viitorul orașului pentru care candidează, și i-a îndemnat pe bucureșteni să iasă în număr mare cât mai devreme din pricina faptului că pe seară s-ar putea forma cozi.

„Am votat pentru bucureșteni și cum va arăta orașul nostru pentru viitor. Ne-am obișnuit să ne trăim viețile de pe o zi pe alta, cu capul în pământ, fără să ne mai gândim cum am putea construi viitorul nostru. Astăzi este o zi bună pentru a începe să îl construim. Am votat într-un minut, a fost foarte ușor să votăm.

Îi încurajez pe toți bucureștenii să facă asta cât mai devreme, să își găsească secția de vot pe registrulelectoral.ro, fiindcă la locale nu se poate vota în orice secție de vot și le transmit că este important să voteze de dimineață, pentru că pe seară s-ar putea să se mai producă cozi la secții. Orașul nostru poate să fie construit pentru viitor cu curaj, cu speranță și viețile noastre pot să arate diferit dacă reînnodăm încrederea dintre noi”, a declarat Ciceală la ieșirea de la urne.

Aproape 2 milioane de bucureșteni cu drept de vot sunt așteptați astăzi în secțiile de votare pentru a-și alege noul primar al Capitalei pentru următorii 3 ani, după ce Nicușor Dan a fost ales președinte al României. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00.

În București, pentru locul rămas vacant după ce Nicușor Dan a fost ales președinte, s-au înscris și au rămas pe buletinul de vot 17 candidați, din care doi - Vlad Gheorghe și  Orlando Teodorovici - și-au anunțat apoi retragerea, unul în favoarea candidatuui liberal Ciprian Ciucu, iar celălalt în favoarea social-denocratului Daniel Băluță.

Înscriși pentru scrutinul de duminică sunt 11 candidați susținuți de partide politice și șase independenți.

Prima poziție de pe buletinele de vot este ocupată de Cătălin Drulă (USR), urmat de Ciprian Ciucu (PNL),  Burcea George-Valentin - Partidul Oamenilor Tineri; Alexandrescu Anca-Nicoleta - Alianța electorală,„Dreptate pentru București" dintre Alianța pentru Unirea Românilor și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat; Băluță Daniel - Partidul Social Democrat. Lazăr Rareș - Partidul România în Acțiune, Gheorghe Vlad-Dan - candidat independent, Negrotă Angela - candidat independent, Ciceală Ana-Maria - Sănătate Educație Natură Sustenabilitate, Crețu Oana - Partidul Social Democrat Unit, Macovei Gheorghe - Partidul România Mare, Florea Liviu-Gheorghe - Partidul Național Tărănesc Maniu Mihalache, Lasca Mihai-Ioan - Patrioții Poporului Român, Teodorovici Eugen-Orlando - candidat independent, Nețoiu Gheorghe - candidat independent, Trifu Dănut-Angelo - candidat independent, Filip Constantin-Titian - candidat independent.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala